37.9k
Home  »  Legislaţia  »  Legislaţia fiscală  »  Ordine   »   Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul SFS nr. 200 din 06.04.2020

Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul SFS nr. 200 din 06.04.2020

07.04.2020
(1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...

1. (6.1.18)

    Este necesar de a calcula și a declara de către subiecții impunerii cu taxele locale a obligațiilor aferente acestora pentru perioada declarării pe întreg teritoriul Republicii Moldova a stării de urgență (17 martie – 15 mai 2020), conform Hotărîrii Parlamentului nr. 55 din 17.03.2020, în condițiile în care aceștia și-au suspendat activitatea?

Subiecții impunerii au obligația de a calcula obligațiile aferente taxelor locale inclusiv și pentru perioada declarării stării de urgență, conform Hotărîrii Parlamentului nr. 55 din 17.03.2020, cu reflectarea acestora în Darea de seamă pe taxele locale (Forma TL 13), aprobată prin Ordinul IFPS nr. 1603/2012.

Totodată, dacă autoritățile administrației publice locale au aprobat decizii privind acordarea scutirilor la plata taxelor locale pe perioada declarării stării de urgență pentru perioada 17 martie – 15 mai 2020, urmare a sistării activității subiecților impunerii, suma taxei calculate pentru această perioadă se va reflecta în coloana ,,Suma facilităţilor fiscale acordate de către autoritățile administrației publice locale” a Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL 13).

2. (6.1.17)

    Sunt în drept autoritățile administrației publice locale de a acorda scutiri la plata taxelor locale pe teritoriul administrat contribuabililor care și-au sistat activitatea, urmare a declarării pe întreg teritoriul Republicii Moldova a stării de urgență pe perioada 17 martie – 15 mai 2020, conform Hotărîrii Parlamentului nr. 55 din 17.03.2020?

Conform art. 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local poate:

a) să acorde subiecţilor impunerii scutiri în plus la cele enumerate la art.295 din Codul fiscal;

b) să acorde amînări la plata taxelor locale pe anul fiscal respectiv;

c) să prevadă înlesniri la plata taxelor locale pentru categoriile social-vulnerabile ale populaţiei.

Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...