Stimaţi cititori, vă informăm că SFS a plasat actualizări a Bazei generalizate a practicii fiscale prin care au fost date răspunsuri la următoarele întrebări:
- Cine are obligația de a calcula și de a achita defalcările pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții?
Începînd cu perioada aferentă anului 2026, la formarea mijloacelor pentru elaborarea normativelor tehnice în construcţii prin transferul la bugetul de stat al defalcărilor în mărime de 0,5 la sută din volumul investiţiilor în capitalul fix pentru obiectivele care nu sunt finanţate din bugetul public naţional participă toți investitorii, cu excepţia investitorilor persoane fizice - pentru lucrările de construcţii la casele individuale pentru una sau două familii, destinate uzului personal.
(Modificare în baza generalizată a practicii fiscal în temeiul Legii nr. 334 din 29.12.2025 ”Pentru modificarea Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023” (publicată în Monitorul Oficial, 2026, nr. 62-64/25, în vigoare din 29.01.2026)
- Care este termenul de achitare a sumei defalcărilor pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții?
Începînd cu perioada aferentă anului 2026, suma defalcărilor pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții se achită anual, până la data de 25 martie a anului următor anului gestionar.
(Modificare în baza generalizată a practicii fiscal în temeiul Legii nr. 334 din 29.12.2025 ”Pentru modificarea Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023” (publicată în Monitorul Oficial, 2026, nr. 62-64/25, în vigoare din 29.01.2026)
- Cine prezintă darea de seamă privind defalcările pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții?
Darea de seamă privind defalcările pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții (Forma DNTC 25) să prezintă de către investitorii care, conform art. 347 alin. (5) din Codul urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023 sunt obligați săparticipe la formarea mijloacelor pentru elaborarea normativelor tehnice în construcţii prin transferul la bugetul de stat al defalcărilor în mărime de 0,5 la sută din volumul investiţiilor în capitalul fix pentru obiectivele care nu sunt finanţate din bugetul public naţional, cu excepţia investitorilor persoane fizice - pentru lucrările de construcţii la casele individuale pentru una sau două familii, destinate uzului personal.
(Modificare în baza generalizată a practicii fiscal în temeiul Legii pentru modificarea Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023 (publicată în Monitorul Oficial, 2026, nr. 62-64/25, în vigoare din 29.01.2026)
- Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale aferente defalcărilor pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții?
Începînd cu perioada aferentă anului 2026, Darea de seamă privind defalcările pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții (Forma DNTC 25) se prezintă Serviciului Fiscal de Stat anual, până la data de 25 martie a anului următor anului gestionar.
(Modificare în baza generalizată a practicii fiscal în temeiul Legii pentru modificarea Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023 (publicată în Monitorul Oficial, 2026, nr. 62-64/25, în vigoare din 29.01.2026)
Ordinul SFS nr. 138 din 16-03-2026
Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.
