Stimaţi cititori, vă informăm că SFS a plasat actualizări a Bazei generalizate a practicii fiscale prin care au fost date răspunsuri la următoarele întrebări:
- Apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii persoanele care prestează servicii de restaurare şi regenerare a anvelopelor?
Persoanele care prestează servicii de restaurare și regenerare a anvelopelor sunt subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii.
Obiecte ale impunerii cu taxa respectivă, potrivit art. 291 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, sunt unităţile care, conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei, corespund activităţilor expuse în anexa nr. 1 la Legea nr. 231/2010 cu privire la comerţul interior.
Clasa 45.20 ”Întreținerea și repararea autovehiculelor” a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei, care cuprinde și serviciile de restaurare și regenerare a anvelopelor, se include în anexa respectivă.
- Apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii persoanele care prestează servicii de reparaţie a îmbrăcămintei?
Persoanele care prestează servicii de reparaţie a îmbrăcămintei sunt subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii.
Obiecte ale impunerii cu taxa respectivă, potrivit art. 291 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, sunt unităţile care, conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei, corespund activităţilor expuse în anexa nr. 1 la Legea nr. 231/2010 cu privire la comerţul interior.
Clasa 95.29 ”Repararea articolelor de uz personal și gospodăresc n.c.a.” a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei, care cuprinde și serviciile de reparație a îmbrăcămintei, se include în anexa respectivă.
- Apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii persoanele care practică activităţi de pompe funebre şi acordă servicii similare?
Persoanele care practică activități de pompe funebre și acordă servicii similare sunt subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii.
Obiecte ale impunerii cu taxa respectivă, potrivit art. 291 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, sunt unităţile care, conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei, corespund activităţilor expuse în anexa nr. 1 la Legea nr. 231/2010 cu privire la comerţul interior.
Clasa 96.03 ”Activități de pompe funebre și similare” a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei se include în anexa respectivă.
Totodată, conform art. 295 lit. g) din Codul fiscal, categoria respectivă de subiecți este scutită de plata taxei respective, iar darea de seamă se prezintă pe principii generale.
Ordinul SFS nr. 505 din 28-12-2023
Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.