Stimaţi cititori, vă informăm că SFS a plasat actualizări a Bazei generalizate a practicii fiscale prin care au fost date răspunsuri la următoarele întrebări:
- Ce documente se anexează la cererea de eliberare/prelungire a patentei de întreprinzător?
Potrivit art. 4 alin. (5) din Legea nr. 93-XIV din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de întreprinzător (în continuare - Lege), la cererea de eliberare sau de prelungire a patentei se anexează documentele confirmative de achitare a contribuţiei de asigurare socială de stat pentru întreaga perioadă solicitată de desfăşurare a activităţii în baza patentei de întreprinzător sau actele care confirmă scutirea de plata contribuţiei, precum şi documentele ce confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Suplimentar, potrivit prevederilor aceluiași articol din Lege, în cazul desfășurării unor anumite genuri de activitate corespunzător anexei la Lege, solicitantul urmează să prezinte documentele, după cum urmează:
- copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile ce confirmă nivelul de calificare, pentru genurile de activitate corespunzătoare poziţiilor: 2.5, 2.6, 2.12, 2.13, 2.14, 2.15, 2.16, 2.49, 2.52 și 2.53 din anexa la Lege;
- copia extrasului din registrul bunurilor imobile sau din registrul de evidenţă a gospodăriilor populaţiei aferente casei rurale care va fi folosită în cadrul activităţi respective, pentru desfăşurarea activităţilor menţionate la poziţia 2.50 “Servicii de cazare şi masă prestate de proprietarii caselor rurale” din anexa la Lege;
- cazierul judiciar şi cel contravenţional, declaraţia pe proprie răspundere că nu este decăzut din drepturile părinteşti prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, concluzia medicală pentru admiterea la serviciul de îngrijire a copilului, eliberată de medicul de familie conform formularului aprobat de Ministerul Sănătăţii şi certificatul privind deţinerea capacităţii psihice de a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită pentru desfăşurarea activităţilor menţionate la poziţia 2.52. „Servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire individualizată a copilului” din anexa la Lege;
- cazierul judiciar şi cel contravenţional, declaraţia pe propria răspundere că nu este decăzut din drepturile părinteşti prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, declaraţia pe propria răspundere că nu locuieşte împreună cu persoane care au fost condamnate pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, contra familiei şi copiilor, privind viaţa sexuală, contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei, fişa medicală individuală cu rezultatele examenelor medicale şi ale celor de laborator, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare aprobate de Ministerul Sănătăţii, certificatul privind capacitatea psihică de a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită, conform formularului nr. 091/e, copia de pe extrasul din registrul bunurilor imobile sau, după caz, de pe actul juridic ce atestă dreptul de folosinţă legală a imobilului cu destinaţie locativă care va fi folosit în cadrul activităţii respective, pentru desfăşurarea activităţilor menţionate la poziţia 2.53. „Servicii alternative de îngrijire a copilului
– servicii de îngrijire a copilului de tip familial” din anexa la Lege;
- cazierul judiciar şi cel contravenţional, fişa medicală individuală cu rezultatele examenelor medicale şi ale celor de laborator, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare aprobate de Ministerul Sănătăţii, certificatul privind capacitatea psihică de a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită, conform formularului nr. 091/e, pentru desfăşurarea activităţilor menţionate la poziţia “2.54. Servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice” din anexa la Lege;
De rînd cu toate actele necesare, în vederea primirii patentei este necesar de a se prezenta şi documentul care confirmă achitarea taxei pentru patentă, în cuantum corespunzător termenului solicitat, la contul bugetului local de la locul preconizat pentru desfăşurarea activităţii în bază de patentă.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea unor acte normative (servicii alternative de îngrijire a copiilor şi a persoanelor vârstnice) nr. 26 din 20.02.2025, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr. 122-125/947), în vigoare din 11.03.2025]
- Sunt în drept persoanele fizice să presteze servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire individualizată a copilului în baza patentei de întreprinzător?
Da, începând cu 11 martie 2025, Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93/1998 permite desfășurarea în baza patentei de întreprinzător a genului de activitate respectiv, corespunzător poziției 2.52. “Servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire individualizată a copilului” din anexa la Lege.
Totodată, potrivit art. 4 alin. (32) al acestei Legi, la cererea de eliberare a patentei pentru desfășurarea acestui gen de activitate, solicitantul anexează copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile ce confirmă nivelul de calificare necesar desfăşurării genului de activitate respectiv, cazierul judiciar şi cel contravenţional, declaraţia pe proprie răspundere că nu este decăzut din drepturile părinteşti prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, concluzia medicală pentru admiterea la serviciul de îngrijire a copilului, eliberată de medicul de familie conform formularului aprobat de Ministerul Sănătăţii, şi certificatul privind deţinerea capacităţii psihice de a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită.
[modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea unor acte normative (servicii alternative de îngrijire a copiilor şi a persoanelor vârstnice) nr. 26 din 20.02.2025, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr. 122-125/947), în vigoare din 11.03.2025]
- Sunt în drept persoanele fizice să presteze servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire a copilului de tip familial în baza patentei de întreprinzător?
Da, începând cu 11 martie 2025, Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93/1998 permite desfășurarea în baza patentei de întreprinzător a genului de activitate respectiv, corespunzător poziției 2.53. “Servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire a copilului de tip familial” din anexa la Lege.
Totodată, potrivit art. 4 alin. (33) al acestei Legi, la cererea de eliberare a patentei pentru desfășurarea acestui gen de activitate, solicitantul anexează copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile ce confirmă nivelul de calificare necesar desfăşurării genului de activitate respectiv, cazierul judiciar şi cel contravenţional, declaraţia pe propria răspundere că nu este decăzut din drepturile părinteşti prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, declaraţia pe propria răspundere că nu locuieşte împreună cu persoane care au fost condamnate pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, contra familiei şi copiilor, privind viaţa sexuală, contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei, fişa medicală individuală cu rezultatele examenelor medicale şi ale celor de laborator, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare aprobate de Ministerul Sănătăţii, certificatul privind capacitatea psihică de a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită, conform formularului nr.091/e, copia de pe extrasul din registrul bunurilor imobile sau, după caz, de pe actul juridic ce atestă dreptul de folosinţă legală a imobilului cu destinaţie locativă care va fi folosit în cadrul activităţii respective.
[modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea unor acte normative (servicii alternative de îngrijire a copiilor şi a persoanelor vârstnice) nr. 26 din 20.02.2025, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr. 122-125/947), în vigoare din 11.03.2025]
- Sunt în drept persoanele fizice să presteze servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice în baza patentei de întreprinzător?
Începând cu 11 martie 2025, Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93/1998 permite desfășurarea în baza patentei de întreprinzător a genului de activitate respectiv, corespunzător poziției 2.54. “Servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice” din anexa la Lege.
Totodată, potrivit art. 4 alin. (34) al acestei Legi, la cererea de eliberare a patentei pentru desfășurarea acestui gen de activitate, solicitantul anexează cazierul judiciar şi cel contravenţional, fişa medicală individuală cu rezultatele examenelor medicale şi ale celor de laborator, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare aprobate de Ministerul Sănătăţii, certificatul privind capacitatea psihică de a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită, conform formularului nr. 091/e.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea unor acte normative (servicii alternative de îngrijire a copiilor şi a persoanelor vârstnice) nr. 26 din 20.02.2025, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr. 122-125/947), în vigoare din 11.03.2025]
Ordinul SFS nr. 281 din 28-05-2025
Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.