Stimaţi cititori, vă informăm că SFS a plasat actualizări a Bazei generalizate a practicii fiscale prin care au fost date răspunsuri la următoarele întrebări:
- Care este modalitatea de înregistrare a echipamentului de casă și de control de către antreprenorul independent?
Echipamentul de casă și de control (mașina de casă și de control (MCC), imprimanta fiscală (IF), sistemul informatic) cu conexiune la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor” (SIA „MEV”), după procurare, urmează a fi configurat și înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat.
Pentru aceasta, antreprenorul independent urmează să se adreseze la furnizorul autorizat sau la centrul de asistență tehnică. Acesta poate să ofere atât vânzarea, cât și oferă configurarea, înregistrarea și fiscalizarea echipamentului, precum și instruirea utilizatorului și deservirea tehnică ulterioară.
Informația despre furnizorii și modelele echipamentelor de casă și control certificate poate fi vizualizată pe pagina-web mev.sfs.md și sfs.md (compartimentul III Registrul sistemelor informatice conectate la SIA „MEV” și compartimentul II Registrul MCC/IF conectate la SIA „MEV”), iar informația despre centrele de asistență tehnică, poate fi vizualizată accesînd următorul link.
Pentru înregistrarea echipamentului de casă și de control, antreprenorul independent depune cererea prin intermediul centrului de asistență tehnică (în cazul înregistrării mașinii de casă și de control sau imprimantei fiscale) sau prin I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (în cazul înregistrării sistemului informatic). Centrul de asistență tehnică/ I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” asigură fiscalizarea echipamentului de casă și de control.
Ulterior, antreprenorul independent poate utiliza echipamentul de casă și de control în activitatea curentă.
- Ce date urmează să conțină antetul bonului de casă format de echipamentul de casă și de control al antreprenorului independent?
Antetul bonului de casă format de un echipament de casă și de control al antreprenorului independent urmează să conțină numele, prenumele și numărul de identificare de stat (IDNO) ale antreprenorului independent, precum şi adresa subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat la care a fost înregistrat echipamentul de casă şi de control.
Ordinul SFS nr. 43 din 30-01-2026
Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.
