Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2027 prevede ajustarea cadrului normativ fiscal în vederea reglementării mecanismului de autofacturare aplicabil în cadrul sistemului depozitar pentru ambalaje reutilizabile.
În acest sens, se prevede completarea articolului 117 din Codul fiscal cu un nou alineat (6), prin introducerea mecanismului de autofacturare în cadrul procesului de returnare a ambalajelor supuse sistemului depozitar, în conformitate cu prevederile Legii nr. 209/2016 privind deșeurile.
Astfel, prin derogare de la prevederile alin.(1) art.117 din Codul fiscal, în cazul returnării ambalajelor supuse sistemului de depozit conform Legii nr.209/2016 privind deșeurile, administratorul sistemului de depozit pentru ambalajele reutilizate va fi obligat să emită factura fiscală (autofactură) în numele și în contul comerciantului. Factura fiscală emisă prin sistemul de autofacturare va include distinct: valoarea depozitului returnat către consumatorii finali și tariful de gestionare.
