Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, privind activitatea economică independentă a persoanelor fizice.
Documentul prevede introducerea unui nou capitol în Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, dedicat activităților economice ale persoanei fizice fără constituirea unei persoane juridice.
Potrivit proiectului, activitatea antreprenorului independent nu reprezintă activitate de muncă reglementată de Codul muncii și poate fi prestată complementar ultimei, nefiind muncă prin cumul. Antreprenorul independent va purta răspundere nelimitată pentru obligațiile sale, cu întreg patrimoniul personal, exceptându-se acele bunuri care, conform legislației în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
Antreprenorul independent va putea presta acele servicii/profesii care se conțin în Clasificatorul activităților din economia Moldovei (CAEM) și profesiile care se conțin în Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova (CORM), incluse în Lista activităților/profesiilor deschise pentru antreprenorii independenți. Pe de altă parte, unele domenii vor fi excluse de la posibilitatea exercitării activităților independente. Printre acestea se numără: Secțiunile J.61 (comunicații electronice), K.64 (intermedieri financiare), N.78 (privind forța de muncă), N.80.1 (securitate privată), R.92 (jocuri de noroc și pariuri) ale Clasificatorului Activităților din Economia Moldovei.
Subsidiar, Codul fiscal va fi completat cu un capitol distinct, ce va reglementa regulile de impozitare aplicabile antreprenorilor independenți. Astfel, antreprenorii independenți vor fi supuși unui regim fiscal care prevede un impozit unic, cota căruia va constitui 12% din obiectul impunerii, dacă acesta nu depășesc valoarea plafonului de livrări care impune înregistrarea ca contribuabil al T.V.A., iar la depășirea acestui plafon – impozit unic majorat, pe valoarea care depășește plafonul, fără recalculare a impozitului achitat anterior.
În componența impozitului unic sunt incluse: impozitul pe venit din activitate – 4 puncte procentuale din totalul impozitului unic; contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii – 8 puncte procentuale din totalul impozitului unic. Pe perioada aplicării impozitului unic, antreprenorii independeți nu vor avea obligația de a ține evidența contabilă în scop fiscal, nu vor prezinta dări de seamă fiscale, declarații și raportări nici unei autorități publice.