Premiul anual pentru angajații din sectorul bugetar, cunoscut și ca „Al 13-lea salariu”, ar putea fi reintrodus ca supliment la salariul de 12 luni. Prevederea se conține într-un proiect de modificarea a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, înaintat de Ministerul Finanțelor pentru consultări publice.
Potrivit inițiativei, premiul anual nu va depăși 50 la sută din salariul de bază al angajatului, iar modul de acordarea al acestuia ar urma să fie stabilită de Guvern.
De premiul anual ar urma să beneficieze personalul din unitățile bugetare, cu excepția persoanelor cu funcții de demnitate publică și personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică. Premiul ar urma să fie acordat pentru rezultatele activității anului precedent, proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv.
Indicii și mărimile premiilor conducătorilor unităților bugetare se stabilesc de către organul ierarhic superior. Mărimea maximă a premiilor pentru conducător nu poate depăși 50 la sută din salariul de bază, se arată în proiectul de modificare a legii.
Pentru premiere ar urma să se utilizeze mijloacele fondului de salarizare în mărime de 50 la sută din salariile de bază ale persoanelor cu drept de a beneficia de premiu anual.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de modificare a legii urmează să fie avizat de Guvern și aprobat de Parlament în două lecturi.