37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în prima jumătate a anului 2018

Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în prima jumătate a anului 2018

08.08.20181.116 views BNS
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Biroul Național de Statistică informează că exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2018 s-au cifrat la 214,1 mil. dolari SUA, cu 4,0% mai puțin față de luna precedentă și cu 25,2% mai mult, comparativ cu luna iunie 2017.

În ianuarie-iunie 2018 exporturile de mărfuri au totalizat 1315,2 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 27,9%.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 877,1 mil. dolari SUA (66,7% din total exporturi), fiind în creștere cu 35,1% față de ianuarie-iunie 2017, care a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 22,2%.

Reexporturile de mărfuri străine au însumat 438,1 mil. dolari SUA (33,3% din total exporturi), majorându-se cu 15,6% comparativ cu ianuarie-iunie 2017. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, fire, cabluri și transformatoare electrice, încălțăminte și părți de încălțăminte, nuci decojite, scaune și alt mobilier, valize, geamantane) au deținut 24,5% în total exporturi, iar reexporturile de mărfuri clasice, care nu au suferit transformări esențiale (medicamente, țigări de foi, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase, țesături, materiale tricotate sau croșetate, uleiuri esențiale, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumusețare, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice, combustibili, vehicule rutiere) – 8,8%.

Importurile de mărfuri realizate în luna iunie 2018 au însumat 458,9 mil. dolari SUA, cu 9,2% mai puțin față de luna anterioară și cu 18,0 % mai mult, comparativ cu luna iunie 2017.

În ianuarie-iunie 2018 importurile de mărfuri au constituit 2735,2 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 25,4%.

Deficitul balanței comerciale în luna iunie 2018 a fost de 244,8 mil. dolari SUA, cu 37,6 mil. dolari SUA (-13,3%) mai mic, față de cel înregistrat în luna mai 2018 și cu 27,1 mil. dolari SUA (+12,4 %) mai mare, comparativ cu luna iunie 2017.

Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor Republicii Moldova a determinat acumularea în ianuarie-iunie 2018 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 1420,0 mil. dolari SUA, cu 266,8 mil. dolari SUA (+23,1%) mai mare, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-iunie 2018 a fost de 48,1%, comparativ cu 47,1% în perioada similară din anul 2017.

Persoanele fizice au importat în ianuarie-iunie 2018 mărfuri și produse în valoare de 86,3 mil. dolari SUA, cu 20,3% mai puțin în raport cu aceeași perioadă din anul 2017. Diminuarea a fost condiționată, în principal, de reducerea importurilor de autoturisme (-28,2%), cărora le-a revenit 80,2% din importurile realizate de persoanele fizice.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...