37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Acțiuni de reducere a poverii de reglementare pentru ÎMM – prevăzute într-o foaie de parcurs

Acțiuni de reducere a poverii de reglementare pentru ÎMM – prevăzute într-o foaie de parcurs

16.05.2022386 views Consiliu Economic
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Implementarea acțiunilor din Foia de parcurs privind reducerea poverii de reglementare pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru anul 2022, este discutată de vicepreședinta „Consiliul Consultativ pentru ÎMM”, directoare executivă a Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova și experții Secretariatului Consiliului Economic.

Documentul conține 7 acțiuni majore menite să îmbunătățească mediul de afaceri pentru întreprinderile mici și mijlocii:

  1. îmbunătățirea cadrului normativ în domeniul controlului de stat asupra activității de întreprinzător;
  2. revizuirea sistemului sancționator în domeniul afacerilor;
  3. elaborarea unui regim fiscal extrem de simplificat pentru microîntreprinderi și afaceri simple. Simplificarea altor cerințe fiscale;
  4. elaborarea metodologiei de Test al microîntreprinderilor și a amendamentelor normative necesare impunerii și implementării acestuia. Inițierea procesului de revizuire a cadrului normativ existent prin prisma Testului microîntreprinderilor;
  5. revizuirea legislației muncii, în vederea simplificării cerințelor față de microîntreprinderi;
  6. extinderea domeniilor de aplicare a legislației cu privire la activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri;
  7. elaborarea unei metodologii de constatare a caracterului neconcurențial al pieței și de identificare a intervențiilor pentru stimularea competiției.

Acțiunile au fost identificate de Secretariatul Consiliului Economic urmare a discuțiilor cu comunitatea de afaceri, instituțiile donatoare și instituțiile de stat. Unele propuneri din Foaia de parcurs urmează să fie incluse și în Planul de acțiuni al Programului Național pentru Promovarea Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității.

Foaia de parcurs este un document operațional elaborat pentru o perioadă scurtă de timp – de până la un an, scopul documentului fiind asigurarea participării și responsabilizării mai mare a autorităților și altor părți interesate în vederea identificării și promovării unor soluțiilor imediate și pe termen scurt care țin de reducerea poverii de reglementare pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Documentul va fi monitorizat cu regularitate, cu participarea tuturor membrilor Consiliul Consultativ al ÎMM-urilor și actualizat după necesitate, în dependență de rezultatele implementării sau promovării măsurilor și apariția noilor necesități.

Descarcă Foia de parcurs privind reducerea poverii de reglementare pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru anul 2022

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...