37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Accize: modificări efectuate în Codul fiscal pentru anul 2023

Accize: modificări efectuate în Codul fiscal pentru anul 2023

24.01.2023427 views Serviciul Fiscal de Stat
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Începând cu data de 01 ianuarie 2023 au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind accizele, aprobate prin Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023).

Scutirea de accize

Se limitează aplicarea scutirii de accize a mijloacelor de transport destinate persoanelor cu dizabilități doar pentru mijloacele de transport reutilate în mod corespunzător. (art.124 alin.(14) pct.1) CF)

Se anulează scutirea de accize pentru  Azot  (poziția tarifară 280430000) și Oxigen  (poziția tarifară 280440000) produs pe teritoriul țării. (art.124 alin.(17) CF)

Lista subiecților care au obligația de a calcula și achita accize

A fost extinsă lista subiecților care au obligația de a calcula și achita accize la stocul de mărfuri supuse accizelor (poziţiile tarifare 220300, 2205, 220600, 2207, 2208, 240210000, 240220, 240290000, 2403) în mărimea corespunzătoare majorării cotei accizelor. Această obligație se răsfrînge atît asupra importatorilor, cît și asupra producătorilor și a agenților economici ce comercializează cu ridicata mărfuri supuse accizelor menționate. Totodată, s-a modificat termenul în care urmează a fi efectuată inventarierea stocului de mărfuri supuse accizelor - 30 de zile de la data ultimei modificări de majorare a cotei accizelor. ( art.1251 din Codul fiscal)

A fost modificată Instrucțiunea cu privire la modul de completare a formularului Declaraţiei TBDSA15 privind suma accizelor calculate la stocul de mărfuri supuse accizelor, atribuite la poziţiile tarifare, menţionate la articolul 1251 din Codul fiscal, la Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 58 din 28.04.2015, prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.5 din 16.01.2023.

Cotele accizelor

Au fost majorate cotele accizelor la unele categorii de mărfuri accizabile. (Anexa nr.1 la titlul IV din Codul fiscal)

Marcarea obligatorie cu timbre de acciz

Totodată, începând cu 01.04.2023, se va aplica un nou mod de calculare a preţului de referinţă în scopul stabilirii sumei accizei la ţigarete şi la ţigări de foi (cigarillos) (art. 123din Codul fiscal). Preţul de referinţă (per pachet) se determină ca valoarea rezultată prin aplicarea (înmulţirea) cotei accizei minime pentru anul de referinţă la volumul în expresie naturală (1000 bucăţi) cu coeficientul de 1,46 înmulţit la numărul de ţigarete în pachet şi împărţit la 1000.

Reieșind din faptul că, pentru anul 2023 cota accizei minime pentru țigarete și țigările de foi (cigarilos) constituie 1198,75 lei / 1000 buc., prețul de referință pentru un pachet din 20 de buc. de țigări (cigarilos), începând cu 01 aprilie 2023, va constitui cel puțin 35 lei: ((1198,75 cota accizei minime pentru 1000 buc x 1,46) x 20 buc. de țigarete (cigarilos) în pachet) / 1000 = 35 lei.Comercializarea ţigaretelor şi a ţigărilor de foi (cigarillos) la un preţ mai mic decât preţul de referinţă se va sancţiona cu amendă de la 175 la 200 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, sau cu amendă de la 250 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. (art. XVII din Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte normative)

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...