La data de 18 noiembrie 2021, au fost prezentate rezultatele proiectului finanțat de Uniunea Europeană “Suport pentru ÎMM în zonele rurale”. Suportul financiar oferit de Uniunea Europeană, în valoare de 4 milioane de euro, a fost direcționat, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), pentru implementarea Programelor naționale „PARE 1+1”, „Femei în Afaceri” și a „Instrumentului de susținere privind digitalizarea ÎMM”. Pe parcursul a trei ani și jumătate de implementare a Proiectului, 568 de companii au fost susținute financiar în sumă totală de circa 91 milioane lei, care au generat peste 163 milioane lei investiții în economia națională.
În cadrul evenimentului online, dedicat rezultatelor obținute pe parcursul celor 3 ani și jumătate de activitate, au fost evidențiate obiectivele agreate la începutul proiectului, care s-au transformat în realizări tangibile pentru cetățenii Republicii Moldova. Totodată, au fost exemplificate companii, care au beneficiat de suport european pentru inițierea sau dezvoltarea unei afaceri în mediul rural, iar produsele sau serviciile acestora au devenit branduri naționale, bucurându-se de succes și pe alte piețe externe.
Prin intermediul proiectelor implementate de ODIMM cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană, s-a contribuit, semnificativ la dezvoltarea micilor afaceri, crearea locurilor de muncă, în special în zonele rurale și crearea unei infrastructuri de suport în afaceri în regiuni.
„Modernizarea economiei din zonele rurale, în special prin oferirea suportului necesar de dezvoltare a afacerilor locale, în așa fel încât acestea să devină sustenabile, este una din prioritățile cooperării noastre cu Republica Moldova. Suportul financiar oferit de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din regiunile Republicii Moldova cu siguranță vor genera noi locuri de muncă în mediul rural, vor contribui la creșterea nivelului de bunăstare a oamenilor, dar și la creșterea bugetului autorităților publice locale, prin impozitele și taxele ce vor fi achitate de aceste companii. Contăm pe faptul că aceste beneficii vor fi reinvestite în dezvoltarea locală continuă, în așa fel încât, cu eforturi comune, să contribuim la asigurarea unei vieți mai bune pentru cetățenii acestei țări. Uniunea Europeană va continua să ofere sprijin Republicii Moldova prin intermediului Planului de Redresare Economică al UE pentru Republica Moldova, care vizează stimularea redresării socio-economice pe termen lung, încurajarea tranziției verzi și digitale, precum și valorificarea potențialului economic al țării, toate acestea – în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, căci împreună suntem mai puternici!”, a declarat Șefa secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.
Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a mulțumit Uniunii Europene pentru suportul acordat comunității de afaceri din Republica Moldova în drumul spre modernizare, digitalizare și internaționalizare.
„Avem o concentrație foarte mare de afaceri în Chișinău și prea puține în zonele rurale. Trebuie să dezvoltăm zonele rurale ca să creăm condiții de lansare a afacerilor și în aceste regiuni. Mulțumim Uniunii Europene pentru suportul oferit în cadrul acestui program și pentru flexibilitatea oferită, care ne-a permis să intervenim cu modificări în situații de criză, cum este și această perioadă pandemică. Noi, la Ministerul Economiei vom continua să susținem zona rurală, să venim cu proiecte noi. Împreună cu ODIMM vom identifica zonele defavorizate, dar cu potențial economic pentru a susține businessul în regiuni”.
“Printre principalele rezultate cu care ne mândrim este asistența directă pentru capitalizarea Programelor “PARE 1+1”, „Femei în Afaceri” și “Instrumentul de susținere privind digitalizarea ÎMM”. Impactul programelor de asistență tehnică și financiară și a proiectelor internaționale finanțate de Uniunea Europeană au contribuit esențial la creșterea competitivității sectorului ÎMM și a capacităților ODIMM pentru a oferi servicii calitative antreprenorilor autohtoni. Astăzi, multe inițiative ODIMM sunt considerate modele de succes în regiunea Europei de Est și sunt multiplicate în aceste țări pentru a contribui la reducerea migrației, creșterea investițiilor în economie și a bunăstării populației”, a declarat directorul general ODIMM.
Despre Proiectul UE “Suport pentru ÎMM în zonele rurale”
Uniunea Europeană a oferit în anul 2018 asistență directă pentru ODIMM, în valoare de 4 milioane euro, pentru capitalizarea Programelor naționale: “PARE 1+1”, „Femei în Afaceri” și “Instrumentul de susținere privind digitalizarea ÎMM”. Obiectivul general al Proiectului „Suport pentru ÎMM în zonele rurale” este de a contribui la îmbunătățirea calității vieții rurale pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, având o durata de 3 ani și jumătate ( 1 iunie 2018 - 30 noiembrie 2021).
Rezultatul scontat al acestei inițiative europene este de a oferi oportunități de abilitare economică, în special femeilor și migranților, de a iniția și dezvolta companii în mediul rural pentru a crea noi locuri de muncă și a dezvolta infrastructura în zonele rurale.
Scopul direct al acestui Proiect este de a reduce disparitățile economice și sociale prin introducerea unor inițiative active de ocupare a forței de muncă, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din mediul rural, atragerea investițiilor străine și diminuarea fluxului de migrație din zonele rurale spre zonele urbane sau chiar în străinătate.