37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Războiul dintre Fisc şi agricultori continuă. Nimeni nu vrea să cedeze

Războiul dintre Fisc şi agricultori continuă. Nimeni nu vrea să cedeze

13.08.20121.219 views ECOnomist.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Războiul dintre Fisc şi agricultori continuă. Nimeni nu vrea să cedeze

După mai bine de o jumătate de lună de la aprobarea Politicii Bugetar Fiscale pentru anul 2013, introducerea Taxei pentru Valoarea Adăugată de 20 % în agricultură, cu rambursare a 12%, rămâne un subiect care creează dispute. Ministerul Finanţelor susţine că astfel vor fi eliminaţi “şmecherii”, pe când agricultorii – că aceste modificări sunt inutile, ba chiar vor aduce daune considerabile bugetului de stat.

Stabilirea impozitului unic în agricultură și revenirea la cota de 20% a TVA pentru produsele agricole se numără printre principalele prevederi din proiectul de politică bugetar – fiscală pentru anul 2013, proiect care a fost dezbătut de parlamentari la sfârsitul lunii iulie. Revenirea la cota standart TVA în agricultură, nu înseamnă, însă, majorarea taxei pe valoare adugată, pentru că diferența de 12% va fi restituită producătorilor agricoli în termenele stabilite de lege, adică timp de 30 de zile.

O practică similară a existat până în anul 2005, când diferenţele nu erau returnate întreprinzătorilor la timp iar acest fapt genera un deficit permanent de lichidităţi la companiile agricole. Anume din această cauză, atât experţii economici, cât şi agricultorii nu au certitudinea că de această dată taxa va fi restituită în perioada prevăzută de legislaţie.

Modificările la politica fiscală a adus multă gâlceavă în ţară. Agricultorii şi-au scos tractoarele şi utilajele pe traseele din ţară în semn de protest şi au promis că dacă nu vor fi auziţi, vor ajunge cu protestele până la Chişinău, în faţa instituţiilor statului.

Veaceslav Negruţă: “Din moment ce politica fiscală aplică cote standardizate atunci administrarea fiscală este mult mai eficientă.”

Ministerul Finanţelor a propus majorarea TVA în agricultură la 20 la sută la solicitarea Fondului Monetar Internaţional (FMI). Această măsură, după cum au declarat autorii proiectului, urmează să faciliteze activitatea producătorilor agricoli şi să îi ajute să beneficieze de subvenţiile pe care le oferă statul.

„Experienţa arată foarte clar că în pofida faptului că au existat facilităţi fiscale în agricultură, în pofida faptului că banii au fost direcţionaţi prin fonduri de subvenţionare către agricultură, agricultorii nu au simţit din plin aceste facilităţi oferite de către stat. Tot timpul se găseau intermediari, firme care de fapt au beneficiat şi au preluat aceste facilităţi asupra lor.”, a menţionat Veaceslav Negruţă în cadrul unui interviu oferit postului de radio Europa Liberă.

Anume politica fiscală care conţine în lanţ aceeaşi cotă este unica soluţie care demotivează “intermediarii şi şmecherii” să apară în jurul adevăraţilor agricultori”, a afirmat oficialul. El îşi argumentează declaraţia prin experienţa acumulată pe parcursul anilor. „Experienţa arată foarte bine că din momentul când TVA este aceiaşi pe parcursul întregului lanţ comercial, de la producător şi până la consumator, fiecare se ocupă cu business-ul lui şi sunt demotivate schemele de preluarea facilităţilor.”.

Care este schema de funcţionare a firmelor „căpuşă” şi cum acestea vor fi excluse de noua politică fiscală?

Această întrebare rămâne a fi una retorică deoarece până acum nu a fost oferit nici un răspuns clar de către cei ce promovează ideea în cauză.

Deseori, firmele de gen „căpuşă” sau intermediarii sunt cei care comercializează produsele agricole ultimilor beneficiari – consumatorilor. Faptul că aceşti „şmecheri” măresc considerabil preţul final al bunurilor este regretabil, dar nu şi în afara legii. Ei se folosesc de munca producătorilor mici cum ar fi gospodăriile ţărăneşti sau persoanele fizice care, în scopul „înlesnirii” muncii lor, preferă să-şi vândă en-gros produsele. Diferenţa majoră dintre preţul de piaţă şi cel la care a fost achiziţionat bunul direct de la producător, creează veniturile intermediarilor. Agricultorii ar avea mult mai mult de câştigat dacă ar ieşi ei însuşi pe piaţă fără a recurge la serviciile intermediarilor.

Impactul politicii fiscale asupra agricultorilor este văzut diferit de subiecţii procesului fiscal

Preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect“, Alexandru Slusari susţine că majorarea TVA până la 20 % le va cauza agricultorilor pierderi considerabile şi îi va arunca sau spre faliment sau spre economia tenebră. Autorităţile sunt însă de neînduplecat şi spun că nu există cale de întoarcere. „Majorarea TVA în agricultură este o greşeală strategică comisă de către actuala conducere. Bugetul de stat va avea de pierdut peste 450 mil. lei, pentru că agricultorii, fie că vor falimenta, fie că vor ascunde veniturile şi operaţiunile efectuate.”, susţine Slusari. Însă, la fel ca şi în cazul afirmaţiilor răsunătoare ale Ministrului Finanţelor, declaraţiile nu au fost acoperite cu vre-un studiu care să analizeze situaţia în complexitate.

Analistul economic, Viorel Chivriga este de părerea că bugetul statului, întradevăr, va avea de suferit, însă nu putem estima deocamdată care va fi valoarea pierderilor. Expertul a mai menţionat că în condiţiile secetei din anul curent, în afară de majorarea cotei TVA, agricultorii se confruntă cu diverse probleme: accesul limitat la credite, la piaţa mijloacelor de producţie, la pieţele de desfacere a produselor agricole, în schimb fiind nevoiţi să procure resurse energetice costisitoare.

„Pierderile care se aşteaptă vor veni de la majorarea costurilor – o mare parte din entităţi vor falimenta pentru că nu vor putea face faţă concurenţei pe piaţă.Drept urmare se vor reduce şi încasările la buget sau se va crea situaţia în care întreprinderile agricole finanţate de stat se vor afla în incapacitatea de a-şi onora obligaţiunile.”, a conchis Chivriga.

Opinia expertului:

Viorel Chivriga:

Firmele căpuşă nu pot fi eliminate prin intermediul majorării TVA- există instituţii specializate care sunt la curent cu existenţa lor şi anume ele sunt cele care trebuie să se ocupe de contracararea lor

În economie, atunci când apare un gol, el este acoperit de către cineva. Dacă dispare o firmă “căpuşă”- va apărea alt intermediar în locul ei. Acest gen de entităţi comerciale nu pot fi eliminate prin intermediul majorării TVA, există instituţii specializate, cum ar fi Fiscul sau alte organizaţii independente care sunt la curent cu existenţa lor şi anume ei sunt cei care trebuie să se ocupe de nimicirea „şmecherilor”. Problema majoră nu ţine de firmele căpuşă ci de firmele fantome.

În timpul campaniilor electorale, partidele mari au promis “previzibilitate”. Graba în care a fost aprobată Politica Bugetar Fiscală, este o gafă gravă a Guvernului. Legea necesita a fi discutată mai minuţios – lacunele existente se vor observa în timp, pe durata funcţionării ei. La elaborarea documentului nu s-a ţinut cont practic deloc de părerile agenţilor economici.

Motivul aprobării ei pripite este situaţia politică instabilă ce a impus Guvernul să caute surse pentru venituri suplimentare. Nu exista o practică pozitiva a înapoierii TVA sau a oricăror altor impozite. Cei cărora li se vor rambursa TVA în termenii stabiliţi, voi fi cei care au pile pe la ministere.

În ceea ce priveşte reducerea gradului de evaziune fiscală în Republica Moldova, este paradoxal că vecinii noştri de peste Prut, exact din acelaşi motiv intenţionează să reducă TVA de la 24% la 9 %.

 

 

Comentarii

  1. Victoria spune:

    Foarte mea placut opinia expertului-d-ui Viorel Chivriga!!! Dar,din pacate,cei,ce elaboreaza si aproba Leji prostesti, nau dorinta sa asculte parerile profesionistilor pe problemele aparute…Mi se pare,cu majorarea cotei pina la 20% in agricultura,bujetul Statului nu va kistiga nimic,ba, dinpotriva are de pierdut!!! Si,nu numai Statul,dar si cei din agricultura(vor raminea fara mijloace circulante) si noi,consumatorii de rind(se vor majora preturile la toateprodusele agricole).Si, asa,seceta a adus prejudiciu material,enorm,agricultorilor,dar ei vor sa inamoleasca complect domeniul acesta a economiei noastre….Singuri(cei de la Parlament) taie creanga,pe care sed(si sed binisor de multa vreme)!!! Dar,ei,avind mijloace acumulate enorme(vedem din Declaratiile lor oficiale,nu mai zicem de neoficialul…),vor supravetui cumva…Dar,noi,cum vom trai???!!!…

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...