37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Proiectul Hotărîrii de Guvern Privind condiţiile minime de securitate şi sănătate pentru lucrul la monitor

Proiectul Hotărîrii de Guvern Privind condiţiile minime de securitate şi sănătate pentru lucrul la monitor

12.02.20161.417 views Particip.gov.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

În contextul implementării Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a elaborat proiectul Hotărîrii propus spre examinare care are drept scop transpunerea dispozițiilor Directivei Consiliului Comunităților Europene 90/270/CEE din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor.

Potrivit proiectului, angajatorii vor fi obligați să efectueze analiza posturilor de lucru pentru a evalua condițiile de securitate și sănătate pe care aceștia le creează lucrătorilor, în special cu privire la posibilele riscuri pentru vedere, probleme fizice și probleme de tensiune nervoasă. De asemenea, angajatorii vor trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a remedia riscurile profesionale constatate în urma evaluării lor, ținând seama de efectele suplimentare și combinate ale riscurilor profesionale astfel constatate.

În conformitate cu prevederile proiectului, posturile de lucru care au fost create după 1 ianuarie 2017 vor trebui să îndeplinească condiții minime prevăzute în Hotărârea Guvernului, iar cele existente înainte de 1 ianuarie 2017 să fie adaptate astfel, încât să îndeplinească condițiile minime în termen de cel mult 3 ani de la data menționată.

Fiecare lucrător urmează a fi informat cu privire la toate aspectele de securitate și sănătate referitoare la postul lor de lucru. De asemenea, fiecare lucrător va trebui să fie instruit cu privire la modalitățile de utilizare a postului de lucru înainte de a începe acest tip de activitate ori de câte ori este schimbată substanțial organizarea postului de lucru. Lucrătorii sau reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specific în domeniul securității și sănătății în muncă vor trebui să fie informați cu privire la toate măsurile de securitate și sănătate luate.

În contextul celor expuse mai sus, menționăm că adoptarea Hotărârii le va fi de un real folos angajatorilor în activitatea de ameliorare a securității și sănătății lucrătorilor ce își desfășoară activitatea de muncă la monitor. Aplicarea Hotărîrii nu va atrage careva cheltuieli din bugetul statului și nici cheltuieli majore din partea angajatorilor.

Persoane responsabile
Igor Tofan 022 26 93 89 igor.tofan@mmpsf.gov.md

Data limită pentru comentarii: 29.02.2016

Proiectul și Nota informativă

Comentarii

  1. Serghei spune:

    9. Lucrătorii trebuie să beneficieze de un test corespunzător al ochilor şi vederii,
    efectuat de o persoană cu calificarea necesară:
    1) înaintea începerii lucrului la monitor;
    2) la intervale regulate după aceea;
    3) dacă simt dificultăţi vizuale care s-ar putea datora lucrului la monitor.

    Cine se ocupă cu test ??? și ce va fi cu persoane care nu trec acest test ???? – Afară ????
    Nebunie mare in țara asta !!!!!

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...