37.9k
Home  »  Articole  »  Întrebări-Răspunsuri   »   Privind posibilitatea trecerii angajatului de la munca prestată prin cumul la una de bază în cadrul aceleiaşi întreprinderii

Privind posibilitatea trecerii angajatului de la munca prestată prin cumul la una de bază în cadrul aceleiaşi întreprinderii

(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Privind posibilitatea trecerii angajatului de la munca prestată prin cumul la una de bază în cadrul aceleiaşi întreprinderii

 

Cum poate fi trecut angajatul de la munca prestată prin cumul la un contract de muncă de bază? Ce înscrieri se fac în acest caz în carnetul de muncă ?

Conform art. 267 din Codul Muncii - munca prin cumul reprezintă îndeplinirea de către salariat, pe lîngă munca de bază, a unei alte munci, permanente sau temporare, în afara orelor de program, în temeiul unui contract individual de muncă distinct.

În cazul necesităţii trecerii angajatului care prestează munca prin cumul la munca la locul de bază în primul rînd se desface contractul individual de muncă încheiat la locul de muncă prin cumul prin una din aceste două metode:

1) conform art. 86 (1) lit. s) se va desface din iniţiativa angajatorului contractul individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată încheiat cu salariatul ce prestează munca prin cumul, după care se încheie un nou contract individual de muncă cu una şi aceiaşi persoană care va exercita profesia, specialitatea sau funcţia respectivă ca profesie, specialitate sau funcţie de bază (art.273);

2) conform art. 85 (1) – demisia (in cazul dat salariatul depune cerere de demisie).

După încetarea contactului individual de muncă prin cumul se încheie contractul individual de muncă cu angajatul dat la locul de muncă de bază cu perfectarea tuturor actelor conform capitolului II «Încheierea şi executarea contractului individual de muncă» din Codului Muncii.

În carnetul de muncă se va fac înscrierile:

- la eliberarea angajatului, încetarea contractului individual de muncă prin cumul „Concediat în legătură cu desfacerea contractului individual de muncă, conform art.86 (1) lit. s) din Codul muncii” sau „Demisionat conform art. 85 din Codul Muncii”.

- la angajarea ulterioară a acestuia în cadrul întreprinderii “Angajat sau numit în secţia, direcţia, subsecţia, sectorul, atelierul...”, cu indicarea denumirii concrete, precum şi a denumirii activităţii, profesiei sau funcţiei şi a gradului sau categoriei conferite (Hotărîrea Guvernului nr.1449 din 24.12.2007 Regulament privind completarea, păstrarea şi evidenţa carnetului de muncă).

Comentarii

  1. ion spune:

    dar nu-i corect daca se face ordin de transfer si se perfecteaza anexa la contract unde se indica ca este angajat de bazah

  2. Mariana spune:

    Nu-mi prea place ideia desfacerii contractului initial si incheierea altui nou pentru ca mai apar zile de concediu neutilizate care trebuie achitate la desfacerea contractului. Dar ce facem daca lucratorul va dori sa le ia in viitorul apropiat, de ex se apropie vara si are planuri de vacanta. De ce nu merge acordul aditional la contract unde se specifica ca se trece la lucru de baza plus ca si numarul de ora poate fi schimbat.

  3. Mihai spune:

    O aboradare nelegală, greşită şi contrară Normelor naţionale şi internaţionale. Consultaţi LEagea dacă nu cunoaşteţi cum să acţiuonaţi.

  4. Corina spune:

    Da eu la fel m-am ciocnit cu asa problema, si am facut demisia salariatului din proprie initiativa, dupa care angajarea acestuia la locul de munca de baza, numai cu inscrierea in carnetul de munca deja este o problema, caci nu se vede stagiul de munca lucrat prin cumul, caci munca prin cumul doar nu se indica in carnetul de munca (doar la cererea salariatului)???

  5. Nadejda spune:

    Ce facem cu scutirea personala? In cazul cind angajatul este transferat in cadrul aceleiasi intreprinderi de la loc de munca prin cumul la loc de munca de baza, incepind cu ce luna suntem in drept sa folosim scutirea personala?

  6. Tricolici Daniela spune:

    Care este procedura angajarii unei persoane prin cumul la aceeasi companie unde are lucru de baza? Ce înscrieri se fac în acest caz în carnetul de muncă ?

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...