37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Pe ce a CHELTUIT BNM banii din rezervă? Suma vânzărilor de valută pentru a SALVA LEUL

Pe ce a CHELTUIT BNM banii din rezervă? Suma vânzărilor de valută pentru a SALVA LEUL

13.01.20151.321 views Ziarul Național.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Suma activelor oficiale de rezervă s-a micșorat în aproximativ o lună cu 210,17 milioane de dolari, cea mai mare parte din sumă fiind direcționată spre intervenții pe piața valutară, dar și sub formă de vânzări și intervenții speciale la Banca de Economii și Banca Socială.

Potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), activele oficiale de rezervă au constituit, la 31 decembrie 2014, circa 2,15 miliarde de dolari, mai puțin cu 210,17 milioane de dolari față de suma înregistrată la 28 noiembrie anul trecut. Valoarea activelor oficiale de rezervă s-a „topit” din cauza intervenției pe piața valutară sub formă de vânzări de valută de 156,4 milioane de dolari.

De asemenea, rezultatul net al intervenţiilor speciale sub formă de vânzări de valută cu Banca de Economii și Banca Socială și operațiunilor de tip swap valutar a însumat peste 89 de milioane de dolari. Pentru deprecierea cursurilor de schimb al valutelor care fac parte din structura activelor oficiale de rezervă, BNM a alocat circa 25 de milioane de dolari.

Datele BNM arată că alte plăți au constituit 13,5 milioane de dolari. Pe de altă parte, alocările din activele oficiale de rezervă au fost compensate de granturile și creditele recepționate de Ministerul Finanțelor în valoare de 62,5 milioane de dolari.

Menționăm că valoarea activelor oficiale de rezervă a constituit, pe 31 decembrie 2013, circa 2,82 de miliarde de dolari.

Comentarii

  1. aa spune:

    Au salvat Banca de Economii, ca era practic fara bani, 8 mlrd de lei au transferati la Banca Sociala apoi in off shore. banii cetatenilor, si au scos din rezerve, de asta si s-a devalorizat asa leul, si sa numai gaseasca tap ispasitor rubla rusa, minciuni gogonate

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...