37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Paradox: În Moldova unii şomeri câştigă într-o lună cât unii salariaţi într-un an.

Paradox: În Moldova unii şomeri câştigă într-o lună cât unii salariaţi într-un an.

17.07.20126.014 views ECOnomist
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Paradox: În Moldova unii şomeri câştigă într-o lună cât unii salariaţi într-un an.

Chiar dacă la prima vedere pare greu de crezut, pentru o categorie de persoane din R. Moldova statutul de şomer este mult mai confortabil decât cel de salariat.Şi acest lucru din simplu motiv că în Moldova există persoane angajate în câmpul muncii care au un venit salarial lunar mai mic decât indemnizaţia de şomer. În 2011 peste 90 mii de moldoveni au avut venituri salariale mai mici de 4000 lei pe parcursul întregului an, în timp ce unii şomeri beneficiază de indemnizaţii de şomaj de 3194 de lei pe lună.

Dacă în cazul acestor salariaţi cu venituri extrem de mici, statul încasează impozite, în cazul şomerilor, indemnizaţie este una neimpozabilă.

Doar 9% din şomeri beneficiază de indemnizaţie de şomer

În conformitate cu statistica Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) ponderea beneficiarilor de ajutor de şomaj în totalul şomerilor înregistraţi pe parcursul a 6 luni curente a constituit circa 9% din totalul numărului şomerilor. „Practica altor ţări la acest capitol este diferită, numărul beneficiarilor fiind de peste 50% din total persoane ce au apelat după ajutor la angajarea în câmpul muncii”, susţine Raisa Dogaru. director adjunct al ANOFM.

Beneficiari ai acestei indemnizaţii de şomaj, în primele 6 luni ale anului 2012, sunt 2430 de persoane, pentru care statul cheltuieşte lunar circa 2,4 milioane de lei.

Jumătate din şomeri nu au dreptul la indemnizaţie. Unii beneficiază însă de alocaţii

Din totalul șomerilor înregistrați la Agenție (27005 șomeri), 47% sunt persoane care caută un loc de muncă pentru prima dată, din ei 82% (10441 șomeri) sunt persoane care nu au o profesie, deci au șanse minime să se angajeze. „Persoanele respective nu au dreptul la ajutor de şomaj. Unele persoane din această categorie, dar vulnerabile pe piaţa muncii, cum ar fi: persoanele care au în îngrijire copii, persoanele eliberate din detenţie sau din instituţii de reabilitare socială, persoanele la trecerea în rezervă după satisfacerea serviciului militar în termen redus sau serviciul de alternativa, victime ale traficului de fiinţe umane şi persoane cărora le-a expirat perioada de invaliditate de gradul I sau II au dreptul la alocaţia de integrare sau reintegrare, care constituie 15% din salariul mediu pe economie pentru anul precedent (sau 479 lei) şi se acordă în perioada de căutare a unui loc de muncă, dar nu mai mult 9 luni calendaristice”, explică Dogaru.

Nesemnificativ, dar a scăzut numărul şomerilor, dar şi a indemnizaţiei de şomaj

„În ultimii doi ani, numărul şomerilor din Republica Moldova s-a micşorat cu circa 8 mii de persoane”, susţine Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Numărul şomerilor în anul 2011 a constituit aproximativ 84 mii de persoane, fiind în scădere cu 7,9 mii persoane faţă de anul 2010. Astfel, rata şomajului a scăzut cu 0,7 la sută.

Pe parcursul anului trecut de ajutor de şomaj au beneficiat 9,5 mii de şomeri sau cu 12 mii mai puţini faţă de anul 2010. Valoarea medie a ajutorului de şomaj a constituit circa 950 lei. În anul 2011, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă au reuşit să plaseze în câmpul muncii peste 13 mii de persoane.

Cum se calculează ajutorul de şomaj?

Ajutorul de șomaj reprezintă o sumă neimpozabilă, stabilită în mod diferențiat în dependență de circumstanțele în care a încetat activitatea de muncă a persoanei. Categoriile de beneficiari se prevăd în alineatul 2 al articolului 30 al Legii nr. 102 din 13.03.2003 cu privire la ocuparea forței de muncă și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Cuantumul ajutorului de șomaj reprezintă 30%, 40% sau 50% din salariul mediu al persoanei, în dependență de circumstanțele amintite deja. În același timp, cuantumul nu poate fi mai mic decât salariul minim stabilit pe țară și nu va depăși cuantumul salariului mediu pe economie din anul precedent. Din 01.01.2012 venitul lunar minim garantat este  640 de lei, pentru perioada rece nivelul venitului lunar minim garantat este 896 de lei.

Perioada de plată se stabileşte diferenţiat în dependenţă de stagiul de cotizare, şi anume: persoana cu un stagiu de cotizare de la 9 luni la 5 ani poate primi o perioadă de până la 6 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 10 ani – poate beneficia o perioadă de până la 9 luni, iar mai mult de 10 ani poate beneficia o perioadă de până la 12 luni.

Persoana respectivă trebuie să fi lucrat și să dispună de un stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat de cel puțin 9 luni din ultimele 24 luni calendaristice premergătoare datei înregistrării la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Filat nemulţumit de felul cum se acordă ajutorul de şomaj şi cel social

Prim-ministrul Vlad Filat a declarat în cadrul Şedinţei Guvernului de săptămâna trecută, că nu este mulțumit de modul în care sunt acordate ajutoarele de șomaj și cele sociale. Premierul a menționat că goana după ajutorul social a depășit orice limită și că trebuie de venit cu reglementări în acest sens.

Una dintre soluții potrivit lui Filat, ar fi echilibrarea plății între ajutorul de șomaj și cel social la salariul minim pe economie. „Nu este normal ca oamenii care muncesc primesc un salariul de 900 de lei, iar unii care găsesc motive, primesc un ajutor social de 1300 lei”, a menționat premierul.

De asemenea, premierul susţine că unele persoane vin să se înregistreze la Oficiul forței de muncă, iar imediat după această, conform datelor de la Serviciul Grăniceri, dispar spre direcția est sau vest. „Nu trebuie să dezvoltăm parazitismul, ci munca în folosul comunității. Dacă vor ajutor din partea statului, trebuie să contribuie”, a adăugat prim-ministrul.

O altă problemă, abordată de Filat a fost modul în care sunt eliberate certificatele de boală. „În 2001, se cheltuiau 78,9 milioane lei pentru plata indemnizațiilor de incapacitate temporară de muncă, iar în 2010 aceste cheltuieli au constituit - 598 milioane de lei. Cifrele vorbesc de la sine. Avem consecințe care se reflectă în banul public la capitolul cheltuieli”, a enunțat acesta.

! Dacă sunteţi apt de muncă şi nu aveţi un loc de muncă, trebuie să vă înscrieţi la Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă în calitate de şomer. Pentru a demonstra că sunteţi în căutarea unui loc de muncă, trebuie să vă prezentaţi lunar la agenţie şi să nu refuzaţi un loc de muncă sau un program de formare profesională pe care agenţia vi-l oferă în acord cu competenţele dumneavoastră.

Olga CEAGLEI

Comentarii

  1. Victoria spune:

    Si,cine,oare,a primit indemnizatia de somaj in marime de 3194 lei???!!! Familia acestui norocos,va rog………Atitea povesti ne toarna pe urechile noastre!!!Pentru ce???Ca sa fim inciudati pe acei,care seau pierdut lucrul,poate si din vina conducatorilor nostri(celor de sus)cu Lejile lor prostesti,in urma carora se inchid intreprinderile una dupa alta…..Se primeste un lucru paradoxal-Statul vrea sa scada ajutoarele sociale si unele indemnizatii,dar taxele, impozitele,peniurile si amenzile cresc!!! Unde se duc banii??? Si,o alta intrebare-cum poti trai o luna pe o suma de 640-896 lei(mai ales in timp de earna!)??? Interesant ar fi ,daca d-a Buliga,sau d-ul Filat,raminind fara lucru,sa supravetueasca pe banii istea!!!! Sau,in caz de boala(Doamne fereste),sa-si achite tratamentul din buzunarul sau???!!!! Da,am devenit rai cu totii…….Degraba,d-a Buliga si d-ul Filat se vor revolta,ca plata indemnizatie pentru nasterea si ingrijirea copilului e prea mare!!!(dar,ei,personal,pe asa sume,ar putea lua copilul de la maternitate si sal intretina o luna?!)….Nau suflet cei de sus…Sau,mai precis,nu le ajung bani sa-si satisfaca dorintele si fanteziile sale….TRANSPARENTA, d-or de la Guvern- TRANSPARENTA!!!

  2. Maxim spune:

    Spune-ți va rog, șomerii care nu sunt înregistrați la agenție, achita careva impozit sau nu?

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...