Scandalul "Panama Papers" readuce la suprafaţă rolul obscur pe care îl joacă jurisdicţiile offshore în circuitele financiare internaţionale ascunse, care nu sunt în sine ilegale, însă lipsa lor de transparenţă şi posibilităţile limitate ale statelor de a le verifica facilitează activităţi ilegale, precum evaziunea fiscală sau spălarea de bani, explică publicaţia Le Monde într-o descriere a funcţionării sistemului offshore.

Dar ce este de fapt o societate offshore? Este numele generic dat companiilor înregistrate în ţări sau teritorii cu o fiscalitate foarte redusă, care exercită un control redus asupra identităţii beneficiarilor reali şi au reglementări foarte permisive, cum ar fi insulele Virgine britanice, Panama sau Seychelles.

Numite şi "International Business Corporation" (IBC), respectivele companii nu exercită nicio activitate economică reală în ţara unde sunt înregistrate, ele fiind doar un paravan pentru activităţi desfăşurate în altă parte.

Pentru crearea unei astfel de entităţi, între beneficiarul real al unei societăţi offshore şi cel care o constituie efectiv acţionează de obicei mai mulţi intermediari. Beneficiarul poate cere sprijinul unei bănci sau al unui cabinet de avocatură specializat în fiscalitate pentru a alege paradisul fiscal cel mai potrivit în cazul său. Ulterior, acest intermediar contactează un agent specializat în domicilierea societăţilor, care va înregistra efectiv respectiva companie offshore.

De exemplu, compania panameză Mossack Fonseca, aflată în centrul acestui scandal, îşi poate găsi clienţi cu ajutorul biroului ei din Luxemburg, iar apoi să solicite filialei sale din insulele Virgine britanice să creeze societatea offshore.

Scandalul Panama Papers arată că o bună parte a societăţilor offshore înregistrate de Mossack Fonseca au ca unică activitate deschiderea sau gestionarea unui cont bancar.Pentru a nu-şi deschide un cont direct pe numele lor într-o bancă elveţiană sau luxemburgheză, clienţii fac această operaţiune prin intermediul unei societăţi paravan, pe numele căreia deschid acel cont, disimulând astfel identitatea reală a celui care deţine de fapt contul. Această metodă este folosită de unii evazioniştii pentru a se sustrage de la plata impozitelor în ţările lor sau pentru ca moştenitorii lor să nu mai plătească taxele de succesiune.

Acelaşi principiu se aplică şi în cazul bunurilor. În loc să-şi cumpere direct o casă ori un iaht direct pe numele lor, cei care doresc să nu se cunoască faptul că ei deţin aceste bunuri le înregistrează pe societatea offshore. Prin urmare, un politician corupt poate de exemplu să primească, în schimbul unor favoruri, o vilă în străinătate deţinută de o companie offshore. Dar toate aceste activităţi de disimulare a identităţii celor care deţin conturi şi bunuri permit şi desfăşurarea unor activităţi de spălare de bani.

Pe de altă parte, elitele din ţările instabile politic sau economic recurg adesea la societăţile offshore pentru a-şi proteja patrimoniile în faţa riscului exproprierilor, inflaţiei sau al reglărilor de conturi cu adversarii politici ajunşi la putere în locul lor, fără ca aceste acţiuni să implice în mod necesar evaziunea fiscală sau spălarea de bani.

Altor actori economici societăţile offshore le oferă mecanismul de a ocoli unele sancţiuni sau interdicţii. Astfel, o persoană care nu mai are dreptul să efectueze operaţiuni bancare sau investiţii va reuşi să participe la operaţiuni financiare, să intre discret în capitalul unei societăţi sau să încheie contracte.

Există şi companii care apelează la societăţile offshore pentru a-şi facilita dezvoltarea internaţională. De exemplu, pentru a se instala în Asia sau Africa, unele companii europene creează în mod transparent cu parteneri locali societăţi mixte înregistrate în paradisuri fiscale. Aceste combinaţii legale permit mai departe respectivelor companii să beneficieze de fiscalitatea redusă şi de reglementările favorabile din paradisurile fiscale.

Cât despre legalitatea constituirii societăţilor offshore, deşi ele sunt criticate, majoritatea ţărilor permit cetăţenilor şi companiilor să creeze astfel de societăţi. Există însă variaţii în funcţie de gradul de control pe care autorităţile îl impun. Astfel, dacă în Rusia sau unele ţări asiatice crearea unor companii offshore este văzută ca fiind ceva aproape normal, în altele există restricţii. Este şi cazul Franţei, care consideră că societăţile offshore sunt legale, dar cu condiţia să fie declarat contul societăţii, precum şi toate conturile pe care aceasta le deţine în străinătate.

Dar problema principală ce apare în cazul jurisdicţiilor offshore este că autorităţile naţionale nu dispun de pârghii pentru a afla ce fac societăţile înregistrate acolo, iar paradisurile fiscale nu par a fi dispuse să renunţe la practicile şi serviciile de care beneficiază societăţile offshore.

Este şi cazul statului Panama, considerat o gaură neagră a finanţelor mondiale şi unde sunt înregistrate peste 100.000 de societăţi offshore. Guvernul de la Ciudad de Panama a respins până în prezent solicitările G20 de a fi mai deschis cooperării împotriva fraudei şi a evaziunii fiscale. Atât G20 cât şi OCDE continuă să exercite presiuni asupra statului Panama ca, la orizontul anului 2018, să accepte aplicarea sistemului de schimb automat al datelor fiscale, cum au făcut deja alte state cunoscute pentru reglementările speciale ce privesc secretul bancar, precum Elveţia, Luxemburg, Liechtenstein, Singapore şi cvasi-totalitatea micilor paradisuri fiscale din Caraibe şi Pacific. Sistemul acceptat în prezent de autorităţile panameze este cel al furnizării de informaţii numai în urma unei cereri specifice venite din partea unui stat terţ.

Aşadar, diferitele grade de opacitate ale entităţilor offshore complică demersurile justiţiei şi ale fiscului de a descoperii circuitele banilor murdari şi de a recupera taxele neplătite. Chiar dacă presiunile internaţionale au constrâns unele paradisuri fiscale să-şi revizuiască practicile, drumul către transparenţă încă este lung, mai ales din cauza slabei cooperări a autorităţilor locale în aplicarea standardelor internaţionale menite să identifice beneficiarii reali ai societăţilor şi originea fondurilor acestora.