37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Ion Prisăcaru: Dinamica pozitivă a încasărilor la Buget poate fi explicată prin promovarea reformelor de modernizare europeană a Fiscului

Ion Prisăcaru: Dinamica pozitivă a încasărilor la Buget poate fi explicată prin promovarea reformelor de modernizare europeană a Fiscului

29.01.2016772 views Serviciul Fiscal de Stat
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Serviciul Fiscal de Stat continuă să gestioneze eficient procesul de acumulare a veniturilor la Buget, odată fiind depășit nivelul veniturilor estimate pentru anul 2015, și în luna ianuarie a acestui an s-a reușit acumularea de venituri la Bugetul de stat. Potrivit datelor operative, din 25 ianuarie curent, pentru prima lună a lui 2016 veniturile la Buget gestionate de SFS se vor cifra la circa 740 mln. lei, ceea ce indică o creștere de 10 % față de ianuarie 2015.

Solicitat de presă, Șeful SFS, Ion Prisăcaru, a declarat că aceste rezultate au fost posibile grație bunei coordonări a activității instituției și promovării insistente a reformelor de modernizare europeană a Serviciului Fiscal de Stat, aceste inovații fiind implementate cu suportul partenerilor de dezvoltare internaționali. Chezășia reușitei o constituie repoziționarea SFS, dintr-o instituție de control în una care să ofere contribuabililor cele mai bune servicii, care să diminueze costurile de gestionare a afacerii, dar și activitatea dificilă a autorității fiscale naționale, orientate spre acumularea de venituri la Buget într-o perioadă dificilă din punctul de vedere al stabilității economice și social-politice.

Observată în dinamică, cota veniturilor la Bugetul de Stat administrate de SFS, în veniturile  totale ale BS pentru perioada 2010-2015 indică o creștere considerabilă a aportului autorității fiscale naționale. Astfel, în 2010 SFS a asigurat 31 % din venituri, iar, în 2015, deja 42 %.

Plus de aceasta, anul 2015 a fost marcat de o performanță istorică pe dimensiunea stingerii creanțelor față de Bugetul Public Național, SFS reușind, pentru prima dată după amnistierea fiscală, nu doar să nu admită creșterea restanțelor, ci să le reducă substanțial: în 2010 restanțele alcătuiau 1 146.1 mlrd. lei, ca, în 2014, să ajungă la 1674,5 mlrd. lei, și, în 2015, urmare a acțiunilor calificate ale SFS, să scadă la 1 035,8 mlrd. lei.

Eficiența politicilor de modernizarea europeană a Serviciului Fiscal de Stat, exprimată prin îmbunătățirea substanțială a indicilor de activitate ai Fiscului, este demonstrată și de creșterea esențială a ponderii impozitelor și taxelor calculate la un leu vânzări pentru contribuabilii monitorizați prin prisma Programului de conformare voluntară. Astfel, în industria prelucrătoare s-a înregistrat o majorare cu 189,96 % sau cu 0,0484 bani la un leu vânzări; construcții - majorare de 2,5 ori sau cu 0,0592 la un leu vânzări; comerțul cu ridicata și amănuntul - majorare de două ori și, respectiv, în transport și comunicații s-a majorat de trei ori.

Este de menționat, a specificat Ion Prisăcaru, că aceste performanțe au fost atinse în condițiile în care controalele fiscale au fost reduse drastic, de la 74029, în 2013, la 60.400, în 2014, și, respectiv, la 49432, în 2015, totodată crescând considerabil eficiența executării acestora. Dacă, spre exemplu, în 2012, prin toate metodele de verificare, s-au calculat suplimentar 595964,9 mii lei, atunci, în 2015, sumele calculate suplimentar au atins cota de 1252936 mii lei, ceea ce se explică prin efectuarea controalelor în baza constatării prealabile a factorilor de risc.

Cu referință la stabilirea unor relații de parteneriat între Fisc și mediul de afaceri, Ion Prisăcaru a menționat și practica de stimulare a contribuabililor onești, care, obținând această calitate, sunt scutiți de controale fiscale pentru o perioadă de doi ani și, în cazul în care nu admit nereguli în activitate, această perioadă este extinsă încă pentru doi ani. "Din prima zi în funcția de șef al SFS am lansat un nou slogan al Fiscului - Funcționarul fiscal - în serviciul contribuabilului! -, și, la nici trei ani de activitate, putem constata justețea punerii accentelor pe promovarea politicilor de conformare fiscală voluntară, care sunt mult mai eficiente decât controalele și aplicarea de sancțiuni. Acest fapt este demonstrat de practica celor mai avansate instituții similare din lume, precum, bunăoară, Agenția Fiscală Suedeză, experții căreia ne ajută enorm în reformarea europeană a SFS", a specificat, pe final, Ion Prisăcaru.

Vezi fișierele PDF:
Evoluția încasărilor la Bugetul Public Național în perioada 2010-2015 (plăți de bază)
Rezultatele monitorizării contribuabililor prin Prisma programului de conformare voluntară

Comentarii

  1. Super contabil spune:

    Toti afara inclusiv si Seful Fiscului. Trebuie sa facem legea lustrației, dar incet si atent. Si totul va fi bine.

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...