Dicţionar contabil

A

Autoritate executivă a administraţiei publice locale

autoritatea reprezentativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale şi executivă a consiliului local (primarul) (Codul fiscal)

Autovehicul a cărui masă totală, sarcină masică pe axă sau ale cărui dimensiuni depăşesc limitele admise

autovehicul a cărui masă totală, sarcină masică pe axă sau ale cărui dimensiuni depăşesc limitele admise pentru efectuarea pe drumuri a transporturilor cu greutăţi şi/sau dimensiuni stabilite de normativele în vigoare (Codul fiscal)

Autovehicul înmatriculat în Republica Moldova

autovehicul care este supus în Republica Moldova înmatriculării de stat, pe baza şi din momentul căreia autorităţile abilitate ale Republicii Moldova autorizează participarea autovehiculului în traficul rutier sau în procesul tehnologic (Codul fiscal)

Autovehicul mixt

autovehicul destinat, prin construcţie, transportului de pasageri şi de mărfuri în compartimente separate (Codul fiscal)

Autovehicul pentru utilizări speciale pe şasiu de autocamion

autovehicul, altul decît cel conceput în principal pentru transportul de pasageri sau de mărfuri, care, prin construcţie şi echipare, este prevăzut pe şasiu de autocamion (automacara, autovehicul de asistenţă tehnică şi de intervenţie, de pompare, de curăţare a drumurilor, de curăţare a zăpezii, de depanare, de stingere a incendiilor, de curăţare a străzilor, de împrăştiere a materialelor, autobetonieră, autoatelier, unitate autoradiologică etc.) (Codul fiscal)

Autovehicul pentru utilizări speciale pe şasiu de autoturism sau de microbuz

autovehicul, altul decît cel conceput în principal pentru transportul de pasageri sau de mărfuri, care, prin construcţie şi echipare, este prevăzut pe şasiu de autoturism sau de microbuz (autovehicul de asistenţă medicală, autovehicul de asistenţă tehnică, autovehicul-generator, autovehicul-laborator, staţie radiologică, radiofurgon etc.) (Codul fiscal)

Autovehicul

sistem mecanic cu autopropulsie, cu excepţia celui care circulă pe şine, care serveşte în mod normal la transportul de pasageri, bagaje, mărfuri pe drumuri sau care execută orice alte lucrări şi servicii aferente transporturilor; această noţiune nu include tractoarele agricole (Codul fiscal)

Aviz de plată a obligaţiei fiscale

o înştiinţare scrisă prin care organul fiscal sau o altă autoritate cu atribuţii de administrare fiscală cere contribuabilului să stingă obligaţiile fiscale indicate în el (Codul fiscal)

Activ biologic

un animal viu sau o plantă vie (SNC “Particularităţile contabilităţii în agricultură”)

Activ cu ciclu lung de producţie

activ care necesită în mod obligatoriu o perioadă lungă pentru creare şi pregătire spre utilizare conform destinaţiei sau spre vînzare (SNC “Costurile îndatorării”)

Activ individual

activ pentru care poate fi determinată în mod separat valoarea justă minus costurile de vînzare (SNC “Deprecierea activelor”)

Active transferabile

active imobilizate sau circulante primite sau deţinute temporar de organizaţia necomercială, cu scopul de a fi transmise ulterior unor beneficiari în cadrul misiunilor speciale (Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale)

Activitate agricolă

administrarea de către o entitate a transformării biologice şi recoltării activelor biologice pentru vînzare sau pentru obţinerea activelor biologice adiţionale şi/sau produselor agricole (SNC “Particularităţile contabilităţii în agricultură”)

Activitate de bază a reprezentanței entității nerezidente

gen de activitate cu caracter pregătitor, auxiliar sau de alt caracter stabilit în regulamentul aprobat de către entitatea nerezidentă care a înregistrat reprezentanța în Republica Moldova (Indicații metodice privind particularitățile contabilității în organizațiile necomerciale)

Activitate de întreprinzător

activitate de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor desfăşurată de către persoana fizică-întreprinzător în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lui, pe riscul propriu şi sub răspunderea lui patrimonială, pentru obţinerea veniturilor (Indicaţii metodice privind contabilitatea pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător)

Activitate operaţională

totalitatea operaţiunilor economice aferente activității principale ale entităţii, precum şi activităţile conexe acesteia (SNC “Cheltuieli”)

Activitate operaţională a asociaţiei

atragerea sub formă de depuneri a economiilor membrilor săi, creditelor, împrumuturilor şi altor mijloace (donaţii, granturi şi sponsorizări), pentru acordarea împrumuturilor şi efectuarea investiţiilor financiare în conformitate cu politica de investiţii (Indicații metodice privind particularitățile contabilității și prezentării informațiilor în situațiile financiare ale asociațiilor de economii și împrumut)

Activitate statutară a organizaţiei necomerciale

orice gen de activitate neinterzis de legislaţie, inclusiv activitate economică, ce ţine de realizarea obiectivelor statutare care cuprinde: 1) activităţi de prezentare şi promovare a scopurilor organizaţiei; 2) misiuni speciale; 3) acţiuni de utilitate publică şi de colectare a fondurilor; 4) activitatea economică care reiese din obiectivele statutare; 5) alte activităţi neinterzise de legislaţie (Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale)

Activităţi auxiliare

activităţi de deservire a activităţilor de bază ale entităţii (de exemplu, fabricaţia ambalajului şi instrumentelor, deservirea cu transport, furnizarea diferitelor tipuri de energie, reparaţia mijloacelor fixe)(Indicaţii metodice privind contabilitatea costurilor de producţie şi calculaţia costului produselor şi serviciilor)

Activităţi de bază

activităţi legate de fabricaţia produselor şi/sau de prestarea serviciilor ce constituie scopul activităţii entităţii (Indicaţii metodice privind contabilitatea costurilor de producţie şi calculaţia costului produselor şi serviciilor)

1 2 3 4 5

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...