În Moldova vor fi majorate salariile funcţionarilor de rang înalt – preşedintelui, conducerii parlamentului, deputaţilor, miniştrilor şi conducătorilor de direcţii, judecătorilor, procurorilor şi altor funcţionari
În Moldova vor fi majorate salariile
funcţionarilor de rang înalt – preşedintelui, conducerii parlamentului,
deputaţilor, miniştrilor şi conducătorilor de direcţii, judecătorilor,
procurorilor şi altor funcţionari
Acestea sunt
prevederile Legii privind sistemul de remunerare a muncii în sectorul bugetar,
care a fost aprobat de Guvern. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și
Familiei, Valentina Buliga, a declarat jurnaliștilor că majorarea salariilor va fi neesențială, fără a prezenta cifre concrete.
În același timp, potrivit anexei la document, creșterea salariilor funcționarilor nu va fi chiar atât de neesențială cum spune ministrul. De exemplu, potrivit
Valentinei Buliga, actualmente salariul unui ministru este de 7,1 mii lei. După
majorare, salariul va ajunge la 10,5 mii lei. Noul salariu al Președintelui va fi de 15 mii lei, al președintelui Parlamentului – 13 mii lei, a vicepreședintelui – 11,6 mii lei, a președinților
comisiilor parlamentare de profil și a
membrilor biroului permanent – 11,2 mii lei, a secretarului comisiilor
permanente – 10,7 mii lei, a deputaților –
10,5 mii lei. Salariul Premierului va fi de 13 mii lei, a prim-vicepremierului
– 12 mii lei, vicepremierilor – 11,6 mii lei, a miniștrilor – 10,5 mii lei, a viceminiștrilor – 9,5 mii lei, a secretarului general al
Guvernuui – 10 mii lei. Președintele
Curții Constituționale, al Consiliului Suprem al Magistraturii, al
Curții Supreme de Justiție, Procurorul General vor avea un salariu lunar de
13 mii lei, șeful Curții de Conturi – 12 mii lei, președintele CEC, directorul SIS, președintele Academiei de Științe –
câte 10,5 mii lei. Salariul primarului de Chișinău va fi de 10,5 mii lei, a adjuncților acestuia – 8,8 mii lei. Același salariu îl vor primi președinții de
raioane cu o populație de peste 100
mii locuitori. Șefii de raioane
cu o populație de 50-100
mii locuitori vor fi remunerați cu
8,3 mii lei, cu o populație de
până la 50 mii lei – 8 mii lei. Bașcanul
UTA Găgăuzia va avea un salariu de 10,5 mii lei, președintele Adunării Populare a Găgăuziei – 9,5 mii
lei. În cazul în care proiectul de lege va fi aprobat de Parlament, atunci
acesta va intra în vigoare din 1 iunie 2012.
Buliga a menționat că în total, pentru majorările planificate
vor fi nevoie suplimentar de 56 mil. lei pe an.
Bravo,stimati,domni,de la la puterea de stat..Majorarea salariilor voastre pe fundalul saraciei din Moldova-se priveste-minunat!!! Salariul -1100-3000 lei(il au majoritatea lucratorilor),achitarea buletinelor-din contul angajatilor,pensiile-mizerabile-nici un pensionar nu ar putea exista,fara ajutorul copiilor..,preturile la serviciile comunale-exejerate,marirea costului pentru transport obstesc si nu numai….Da,ei-isi majoreaza salariile!!! Da,pentru lucrul,care il fac ei-nu majorare,dar micsorare li sar cadea!!! Kite Leji is primite eronat,nu-s aprobate inca marimea taxelor locale,nu-s rezolvate o gramada de intrebari,dar,ei-isi majoreaza venitul!!! Dar,pentru ce merite,stimatii nostri???!!!……
Stimata Guvernare ! Dar cum ramine cu restul persoanelor din sectorul bugetar si agrar?Inainte de a veni la putere promiteti marea si sarea intregului popor,restul populatiei cum sa traiasca, mai bine spus sa supravetuiasca.Sintem lasati in voia soartei .E saracie , e marea saracie la Noi in MOLDOVA.Chiar nu va este mila si de NOI?
își majorează salariile lor dar de cetățenii RM uită………………..pentru ce merite își ridică aceste salarii……..????????????????????