37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Expert: O bună parte dintre agenţii economici nu sunt informaţi despre oportunităţile exportului în UE

Expert: O bună parte dintre agenţii economici nu sunt informaţi despre oportunităţile exportului în UE

15.04.20161.095 views TeleRadio Moldova
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Antreprenorii moldoveni sunt instruiţi cum să-şi exporte produsele în Uniunea Europeană şi să beneficieze, pe deplin, de prevederile Acordului de Liber Schimb. Seminarele sunt organizate de Ministerul Economiei, cu suportul financiar al Marii Britanii şi Delegaţiei UE la Chişinău, relatează Moldova 1.

Potrivit experților, documentul care a intrat în vigoare în septembrie 2014, prevede nu doar eliminarea taxelor vamale, dar și a barierelor tarifare. Antreprenorii moldoveni spun că fac totul pentru a îndeplini cerințele pieței europene, însă așteaptă ca autorităţile să le asigure condițiile necesare.

„Am făcut eforturi mari ca să ne înscriem în aceste cerințe, ca produsele noastre să fie sigure. În Republica Moldova nu avem laboratoare acreditate în verificarea calității produselor. Suntem nevoiți să ne folosim de aceste servicii în țările UE. Este un subiect care trebuie să fie soluționat de urgență", susține directorul unei companii, Anatol Spivacenco.

 „Întreprinderea noastră a fost fondată în anul 1956, și până acum nu am exportat în UE. De când a intrat în vigoare Acordul de Liber Schimb avem această oportunitate. S-ar putea ca în luna iunie-iulie să avem primul export în România. Vrem să exportăm furnitură pentru producătorii de mobilă", a spus Vladimir Brodari, întreprinzător în orașul Ocnița. 

Experții spun că, în pofida faptului că a trecut peste un an și jumătate de când a început implementarea Acordului de Liber Schimb, mulţi agenţi economici nu sunt suficient de bine informaţi despre aceste oportunităţi.

 „Vrem să explicăm mediului de afaceri care sunt beneficiile și avantajele noilor relații comerciale, care trebuie să recunoaștem că au evoluat, sunt la un nivel nou. Le explicăm în ce mod pot pătrunde pe piețele UE, cum pot beneficia de avantajele preferențiale acordate", a menționat consilierul pentru comerț din cadrul Delegaţiei UE în Moldova, Vasile Plămădeală.

 „Exportul către UE s-a majorat cu 10%. Pe întreg anul, coeficientul este de 62% la export, 49% la import. Acest Acord oferă oportunități, dar totodată, presupune și un șir de provocări, la care agenții economici trebuie să facă față", a spus șefa Direcţiei coordonarea politicilor economice europene din cadrul Ministerul Economiei, Mihaela Gorban.

În prezent, antreprenorii moldoveni exportă în UE în special produse vegetale. Autorităţile speră să-i facă eligibili şi pe cei cu produse de origine animalieră, dar şi pe producătorii din industria uşoară. Dacă acest lucru va fi realizat, exporturile moldoveneşti ar creşte, potrivit specialiştilor, cu peste 20 la sută.

Comentarii

  1. Viorica spune:

    Unde putem accesa programul seminarelor organizate de Ministerul Economiei la acest capitol?

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...