37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi ContabilȘef   »   Legea privind prevenirea pierderii și risipei de alimente, publicată în Monitorul Oficial

Legea privind prevenirea pierderii și risipei de alimente, publicată în Monitorul Oficial

25.11.2022814 views
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

În Monitorul Oficial de astăzi, 25 noiembrie, a fost publicată Legea nr. 299 din 3 noiembrie 2022 privind prevenirea pierderii și risipei de alimente. Legea stabilește cadrul juridic aplicat unor măsuri de prevenire a pierderii și risipei de alimente, incluzând măsuri de reducere a deșeurilor alimentare, și reglementează consumul eficient al alimentelor sigure, inclusiv aflate aproape de expirarea termenului de valabilitate, a datei-limită de consum sau aproape de scadența datei durabilității minimale.

Documentul prevede că operatorii din domeniul alimentar vor decide asupra celor mai eficiente măsuri de responsabilizare în propriul domeniu de activitate, destinate să prevină pierderea și risipa de alimente. În acest sens, măsurile vor fi implementate la orice etapă a lanțului alimentar, inclusiv în domeniul serviciilor de gastronomie, de catering, al industriei hoteliere şi al serviciilor prestate în alimentația publică.

Conform legii măsurile de prevenire a risipei alimentare sunt: vânzarea promoțională sau la preț redus a alimentelor, transferul alimentelor prin donație către organizațiile beneficiare sau direct consumatorilor finali ca alimente pentru consumu uman sau ca hrană pentru animale.

Adițional, alimentele donate trebuie să fie sigure pentru consum și să fie etichetate potrivit prevederilor Legii nr. 279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare.

În cazul în care alimentele deținute de operatori au devenit improprii consumului uman sau celui animal, acestea sunt transferate pentru:

a) valorificare prin transformare în hrană pentru animale, respectând cerințele sanitar-veterinare față de hrana pentru animale;
b) transformare în compost, potrivit prevederilor Legii nr. 209/2016 privind deșeurile și ale Legii nr. 129/2019 privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman;
c) transformare în biogaz;
d) neutralizare în unități autorizate, potrivit prevederilor Legii nr. 209/2016;
e) incinerare și/sau coincinerare,

Totodată, documentul prevede că operatorii din domeniul alimentar care vor transfera alimente prin donație în baza prevederilor legale vor beneficia de deduceri și/sau facilități fiscale potrivit prevederilor Codului fiscal.

Prezenta lege intră în vigoare la expirarea termenului de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...