37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   ”Legea prevenției” – îmbunătățirea mediului de afaceri și protejarea micului business

”Legea prevenției” – îmbunătățirea mediului de afaceri și protejarea micului business

23.04.2021453 views Parlamentul RM
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Parlamentul a aprobat, în ședința plenară din 22 aprilie 2021, proiectul de modificare a unor acte legislative și anume – Legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și Codului contravențional.  Proiectul propune un mecanism de profilaxie/prevenție contra unor posibile abuzuri din partea organelor de control față de mediul de afaceri. Documentul este votat în cea de-a doua lectură, finală.

Autorul menționează că proiectului de lege vine ca răspuns la necesitatea de a îmbunătăți mediul de afaceri și proteja micul business de numeroasele obstacole în calea desfășurării afacerilor private.

Astfel, proiectul introduce anumite norme care se referă la obligația organului de control de a îndruma agentul economic prin elaborarea de ghiduri, note informative, în ajutorul celor verificați de către organele de control.

Proiectul conține norma care permite părții afectate să recupereze prejudiciile cauzate de un inspector, care indică asupra unei relații asimetrice între organul de control și subiectul verificării, însemnând astfel o pârghie de responsabilizare mutuală.

Totodată, se precizează termenul de remediere acordat prin prescripțiile emise de inspectori care nu trebuie să fie mai mic de 30 de zile și cu posibilitatea de a fi extins până la 90 de zile, în funcție de complexitatea cazului.

Proiectul inserează norme noi în Codul contravențional în ceea ce privește Planul de remediere care se va aplica exclusiv în domeniul pasibil de sancțiuni în urma unor controale ale statului.

Rezultate scontate ale acestui proiect de lege sunt reglementarea unor instrumente care să asigure prevenirea săvârșirii încălcărilor, informarea și consultarea agentului economic, oferirea posibilității de a se corecta în cazul unor devieri neînsemnate și unui termen adecvat pentru înlăturarea neajunsurilor.

Autorul menționează că circa 45% din reprezentanții mediului de afaceri susțin că anume pe parcursul operațiunilor de control, exercitate de către instituțiile de stat abilitate se întrevăd regulile informale și formale de extorcare a mitei din partea companiilor private abia înființate, multora lipsindu-le elementar cunoștințe minime de administrare și bună gestionare a afacerilor.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...