37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Introducerea principiului taxării inverse, discutată în cadrul unei ședințe de lucru la Ministerul Finanțelor

Introducerea principiului taxării inverse, discutată în cadrul unei ședințe de lucru la Ministerul Finanțelor

05.11.2019836 views Ministerul Finanțelor
(2 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Suma Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) achitată pentru proprietatea gajată, ipotecată, sechestrată, sau pentru bunurile întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, va fi transferată în mod prioritar bugetului. În acest sens, documentul de politici fiscale și vamale pentru perioada 2020-2022 prevede introducerea principiului taxării inverse.

Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe de lucru organizată de Ministerul Finanțelor cu reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat, Băncii Naționale a Moldovei, mediului de afaceri, instituțiilor bancare și patronatelor.

Potrivit ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, prin introducerea principiului taxării inverse se va evita prejudicierea bugetului de stat.

„Este o practică internațională. Noi propunem introducerea principiului de taxare inversă pentru companiile care se află în insolvabilitate, sau în contextul comercializării gajului. Având în vedere incapacitatea de plată a vânzătorului, de multe ori suma TVA aferentă bunului vândut nu se achită la buget și în acest sens are loc deducerea sumei TVA care în realitate nu ajunge la buget”, a declarat ministrul Finanțelor.

Potrivit principiului taxării inverse, în cazul vânzării bunului de către agentul economic insolvabil (vânzător) unui alt agent economic (cumpărător), acesta din urmă calculează și achită suma TVA la buget, având ulterior dreptul la deducere.

Reamintim că, Ministerul Finanțelor a lansat o serie de consultări privind documentul de politici fiscale și vamale pentru următoarea perioadă. Până în prezent, conducerea Ministerului Finanțelor a discutat la acest subiect cu asociațiile de business, reprezentanții autorităților publice locale și centrale, patronatele și sindicatele.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...