37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Interviu cu Sergiu Pușcuța, directorul SFS: Milioane din jocurile de noroc, Reforma fiscală și Încasări în pandemie

Interviu cu Sergiu Pușcuța, directorul SFS: Milioane din jocurile de noroc, Reforma fiscală și Încasări în pandemie

21.07.2021450 views Bani.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Bani.md a realizat un interviu cu directorul Serviciului fiscal de Stat, Sergiu Pușcuța. Subiectele discutate și răspunsurile șefului autorității fiscale, le vedeți în continuare.

Dinamica încasărilor după relaxarea normelor privind restricțiile de sănătate.

Pe parcursul activității sale, dar îndeosebi, Serviciul Fiscal de Stat a întreprins multiple acțiuni în vederea dezvoltării climatului favorabil conformării fiscale benevole a contribuabililor și exercitării de administrării fiscale în mod corect, echidistant și transparent.

Serviciul Fiscal de Stat s-a remarcat ca fiind una dintre cele mai transparente autorități publice din țară cu o echipă de profesioniști care asigură realizarea obiectivelor aliniate motto-ului ,,Funcționarul fiscal – în serviciul contribuabilului”.

În condițiile pandemiei de COVID-19, Serviciul Fiscal de Stat a depus eforturi consolidate pentru respectarea tuturor cerințelor de securitate epidemiologică, fără însă a perturba activitatea de bază a autorității. În acest sens au fost create condiții pentru conformare la respectarea legislaţiei prin oferirea de servicii calitative, soluții optime și competente ce corespund ultimelor realizări din domeniul tehnologiilor informaționale.

Astfel, în pofida impactului sever al pandemiei de COVID-19, dar și a calamităților naturale din anul curent asupra economiei naționale, Serviciul Fiscal de Stat a reușit să asigure realizarea practic a tuturor obiectivelor trasate la începutul anului.

Principalul angajament al Serviciului Fiscal de Stat, a fost realizat pe deplin și aici mă refer la evoluția pozitivă a încasărilor la Bugetul public național.

Urmare a politicilor fiscale promovate de Ministerul Finanțelor și eforturilor de administrare fiscală, pe parcursul anului 2020 la Bugetul public național au fost acumulate venituri administrate de Serviciul Fiscal de Stat în sumă de 40,52 mlrd lei.

Pe parcursul a 6 luni ale anului curent, încasările administrate de SFS au constituit 22,6 mlrd lei, cu o creștere de 3,3 mlrd lei sau cu 17,1 % în raport cu perioada similară a anului precedent. Astfel, la expirarea a 6 luni ale anului curent a fost realizat 53% din Planul anual de venituri.

În context, exprimăm gratitudine și suntem recunoscători tuturor contribuabililor și agenților economici pentru implicare și aportul considerabil întru susținerea economiei naționale prin onorarea în termen a obligațiilor față de buget.

Numărul milionarilor declarați – un rezultat al legalizării veniturilor?

Misiunea Serviciului Fiscal de Stat este de a asigura administrarea fiscală prin crearea de condiţii contribuabililor pentru conformare la respectarea legislaţiei şi monitorizarea procesului de conformare, aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal.

În acest sens, instituția desfășoară o multitudine de acțiuni de promovare a termenelor de declarare și achitare a impozitelor menite să sensibilizeze contribuabilii în vederea conformării benevole la prevederile legislației.

În partea ce ține de dinamica ascendentă a declarării venitului și impozitului pe venit al persoanelor care au obținut venituri mai mari de 1 milion lei, menționăm că este meritul fiecărui cetățean care a conștientizat importanța conformării benevole ca urmare a acțiunilor de informare întreprinse de către Serviciul Fiscal de Stat.

Venituri fiscale din activitatea jocurilor de noroc.

Serviciul Fiscal de Stat întreprinde acțiuni de depistare și prevenire a unor eventuale cazuri de încălcare fiscală, informare și conformare a persoanelor care obțin venituri din jocurile de noroc.

Astfel, trimestrial se efectuează controale fiscale la agenții economici rezidenți care intermediază plățile în adresa platformelor on-line de jocuri de noroc și pariuri sportive, în scopul identificării persoanelor fizice care obțin venituri sub formă de câștiguri.

Urmare a acțiunilor întreprinse, au fost identificate 4 026 persoane fizice care în anul 2020 au obținut venituri de la pariuri sportive on-line și față de care au fost întreprinse acțiuni de conformare voluntară (prin remiterea a 4026 scrisori de conformare) privind  declararea veniturilor obținute.

În rezultatul acțiunilor întreprinse, 1 438 persoane fizice s-au conformat și au declarat  alte venituri impozabile pentru anul 2020, în sumă totală de 25 657,554 mii lei.

În partea ce ține de încasările la Bugetul Public Național a contribuabililor care practică activitatea ”jocuri de noroc” pentru perioada 2017 – 2020, aceștia au achitat la buget suma de 146,1 milioane lei. Totodată, comunicăm că, informația despre veniturile bugetului de stat de la jocurile de noroc online nu poate fi prezentată, deoarece Sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat nu permite selectarea informației respective.

Reforma fiscală – ultimele măsuri și ce urmează.

Conform Legii nr.281 din 16.12.2016, Serviciul Fiscal de Stat este creat prin reorganizarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și absorbirea în acesta din urmă a 35 de inspectorate fiscale de stat teritoriale. Noua structură a SFS s-a pus în aplicare din 1 aprilie 2017.

Astfel, prin Legea menționată, au fost operate amendamente în Codul fiscal la capitolul Administrarea fiscală, prin stabilirea statutului Serviciului Fiscal de Stat în calitate de o singură persoană juridică, responsabilă de asigurarea procesului de administrare fiscală, care își exercită atribuțiile funcționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Esența noii structuri, repartizate doar în patru zone geografice, – presupune în primul rând consolidarea Serviciului Fiscal de Stat, eficientizarea activității, având o influență benefică asupra întregii societăți.

Consolidarea administrării fiscale naționale a continuat prin centralizarea de la 1 iulie 2020 a funcțiilor de gestionare arierate, iar de la 1 ianuarie 2021 a atribuțiilor de control fiscal post-operațional și control operativ la nivel de aparat central prin crearea Direcțiilor generale corespunzătoare care au statut național și nu regional.

Tot de la 1 ianuarie 2021, competențele Serviciului Fiscal de Stat s-au extins prin atribuirea funcțiilor de activitate specială de investigații și urmărirea penală pe 11 articole din Codul penal. Întru realizarea acestor atribuții noi, în cadrul aparatului central al Serviciului Fiscal de Stat a fost creată Direcția generală antifraudă avînd competențe de administrare pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Începînd cu 1 iulie 2021, a intrat în vigoare o nouă structură a SFS, fiind centralizate funcțiile de asistență juridică și de gestionare a bunurilor confiscate, prin lichidarea Direcțiilor asistență juridică și funcțiilor de gestionare a bunurilor confiscate din cadrul Direcțiilor generale administrare fiscală și crearea Direcției generale expertiză juridică și a Direcției gestionarea bunurilor confiscate.

Spre deosebire de organizarea anterioară a administrației fiscale bazată pe principiul teritorial geografic, noua structură a Serviciului Fiscal de Stat este organizată  pe principiul de funcționalități:

  • Deservirea contribuabililor (păstrată la nivel raional);
  • Control fiscal post operațional și operativ (centralizat);
  • Gestionare arierate (centralizat);
  • Administrarea contribuabililor mari (centralizat);
  • Activități speciale de investigații și urmărire penală (centralizat);
  • Funcțiile de management al resurselor umane, de asistență juridică, de gestionare a bunurilor confiscate, de evidență contabilă, de achiziții publice, de examinare a contestaților și de gestionare a insolvabilității (anterior existente în cadrul inspectoratelor fiscale de stat teritoriale) dar și organizarea metodologică a administrării fiscale au fost optimizate prin concentrare la nivel de aparat central al Serviciului Fiscal de Stat.

Crearea unui sistem unitar de administrare fiscală a permis:

  • Tratarea univocă a contribuabililor și a legislației fiscale;
  • Standardizarea serviciilor oferite contribuabililor;
  • Majorarea flexibilității în procesul managementului resurselor umane;
  • Optimizarea resurselor de personal și redirecționarea acestora preponderent în procese de administrare fiscală, conformare și prestări servicii (reducerea numărului de funcții de suport: contabilitate, resurse umane, achiziții cu majorarea numărului de funcționari implicați nemijlocit în administrarea fiscală);
  • Concentrarea potențialului de control al Serviciului Fiscal de Stat pe procese operaționale cu cel mai mare risc pentru interesele Bugetului public național;
  • Diminuarea riscurilor de corupție și protecționism în autoritatea fiscală.

Serviciile electronice. Cât de populare sunt?

Creșterea pentru persoane fizice și pentru agenți economici.

Ponderea declarațiilor prezentate utilizând serviciile electronice din totalul declarațiilor prezentate pentru perioada fiscală 2020 constituie 56,3 % în cazul agenților economici, și 87,6% – persoane fizice – cetățeni. Astfel, se constată faptul că, metodele automatizate de raportare electronică se bucură de o tot mai largă utilizare în rândul contribuabililor.

Tehnologiile informaționale au devenit instrumente indispensabile în majoritatea domeniilor de activitate, care vin să eficientizeze pe de o parte munca angajaților care prestează servicii publice, cât și să simplifice accesul cetățenilor – beneficiari de aceste servicii.

Apariția tehnologiilor informaționale și comunicaționale reprezintă de asemenea o parte vitală în lumea afacerilor și în viața cotidiană. Posibilitatea de comunicare imediată, transferul de date rapid, accesul la diverse resurse informaționale, într-o perioadă foarte scurtă, contribuie la o creștere intensivă a activităților, efectuată de către firme și organizații pentru creșterea circuitului de mărfuri, care ar favoriza creșterea economică.

Serviciul Fiscal de Stat, la rândul său, este un promotor al implementării și dezvoltării tehnologiilor informaționale în domeniul său de activitate, și pune un accent deosebit pe extinderea și îmbunătățirea serviciilor electronice prestate cetățenilor și antreprenorilor. Toate acestea au menirea să modernizeze sistemul de administrare fiscală conform celor mai bune practici internaționale și să crească calitatea serviciilor prestate.

Pe parcursul anilor de activitate, autoritatea fiscală națională a asigurat realizarea sarcinilor de administrare fiscală, optând în permanență pentru soluții fiscale necesare și importante contribuabililor, în scopul îmbunătățirii nivelului de conformare și conștientizare a necesității achitării impozitelor și taxelor la buget.

Actualmente, Serviciul Fiscal de Stat deține în total 31 de sisteme și subsisteme informaționale, care fac parte din Sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat, printre care:

  • SIA „Stingerea obligațiilor fiscale prin intermediul SCITL”,
  • SIA ,,e-Cerere”,
  • SIA ,,e-Factura”,
  • Subsistemul „e-Commerce-VAT”,
  • SIA ,,Cabinetul electronic al contribuabilului”,
  • SIA ,,Monitorizarea electronică a vânzărilor”
  • SIA ,,Registrul electronic al angajaților” din sectorul bugetar.

În perioada ultimilor 5 ani am reușit să avansăm 45 de poziții – de la locul 78 în 2016, la locul 33 în cadrul clasamentului ,,Doing Business” 2020, în ceea ce privește ,,Plata impozitelor”, fiind determinată de introducerea sistemului de declarații electronice, achitarea în regim online a impozitelor. Totodată, ține de menționat că, aceste rezultate (locul 33 la capitolul ,,Plata impozitelor”) au contribuit la calificarea Republicii Moldova în cadrul ultimului clasament pe locul 48, din totalul de 190 de țări, devansând țările vecine – România cu 7 poziții și Ucraina cu 16 poziții.

Începutul anului 2021 vine cu noutăți prin lansarea noii pagini web oficiale a Serviciului Fiscal de Stat, care nu a fost îmbunătățită de mai bine de 8 ani, precum și pilotarea Sistemului de evaluare a satisfacției contribuabililor față de serviciile prestate de Serviciul Fiscal de Stat, un pas important în identificarea necesităților contribuabililor și totodată îmbunătățirea calității deservirii acestora.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...