Dicţionar contabil

Altele

Împrumut acordat asigurat

împrumut acordat asigurat de către debitor cu mijloace băneşti depuse în asociaţie, bunuri depuse ca gaj, garanţii sau cauţiuni, a căror valoare sumară depăşeşte suma împrumutului acordat.

Împrumut acordat neasigurat

împrumut acordat fără gaj sau alte asigurări (în afară de depunerile pentru asigurarea împrumuturilor) unui singur membru al asociaţiei, al cărui mărime este stabilită în conformitate cu legislaţia.

Împrumut primit

Credit bancar şi/sau împrumut primit de către asociaţie în baza unui contract pe o anumită perioada cu condiţia rambursării şi achitării dobânzii aferente.

Împrumuturi acordate

mijloace acordate de entitate în numerar sau în natură altor persoane juridice sau fizice în baza contractelor de împrumut (SNC “Creanţe şi investiţii financiare”)

Împrumuturi convenţionale nerambursabile

Împrumuturi al căror creditor se angajează să dispenseze debitorul de rambursarea acestora, dacă se îndeplinesc anumite condiţii prestabilite.

Încălcare fiscală

acţiune sau inacţiune, exprimată prin neîndeplinire sau îndeplinire neadecvată a prevederilor legislaţiei fiscale, prin încălcare a drepturilor şi intereselor legitime ale participanţilor la raporturile fiscale (Codul fiscal)

Încăpere de acciz

totalitatea locurilor ce aparţin subiectului impunerii, inclusiv clădirile, încăperile, teritoriile, terenurile, orice alte locuri, care sînt situate separat, determinate în certificatul de acciz, unde mărfurile supuse accizelor se prelucrează şi/sau se fabrică, se expediază (se transportă) de către subiecţii impunerii (Codul fiscal)

Încasare

Primirea unei sume de bani în numerar sau înregistrarea acesteia la intrare în contul de decontare.

Întreprinzător individual inactiv

întreprinzător individual care, în decurs de 12 luni de la data înregistrării sau pe parcursul ultimilor 3 ani, nu a prezentat dările de seamă prevăzute de legislație, nu a efectuat operațiuni pe niciun cont bancar, nu este fondator al unei alte persoane juridice, nu are filiale și reprezentanțe, nu are datorii la bugetul public național, nu a fost înregistrat în calitate de contribuabil al TVA și nu are înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat mașini de casă și de control cu memorie fiscală (Legea nr. 220 din 19.10.2007)

Întreprinzător individual

persoana fizică, înregistrată în modul stabilit, care desfăşoară activitate de întreprinzător fără a constitui o persoană juridică (Codul fiscal)

Ţară de import

Ţara sau teritoriul vamal în care se importă mărfuri şi servicii.

Împrumuturi

credite bancare şi împrumuturi primite de entitate de la alte persoane juridice şi/sau fizice pe o perioadă stabilită şi pentru o anumită plată (SNC “Costurile îndatorării”)

Început al termenului de leasing

data la care se efectuează primirea-predarea activelor în leasing (SNC “Contracte de leasing”)

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...