Dicţionar contabil

D

Dare de seamă fiscală unificată

declaraţie, prezentată sau care trebuie să fie prezentată organului fiscal, privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor de către întreprinzătorul individual, gospodăria ţărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A. (Codul fiscal)

Dare de seamă fiscală

orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt document, care sînt prezentate sau trebuie să fie prezentate organului fiscal, privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor ori privind alte fapte ce ţin de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiei fiscale (Codul fiscal)

Data livrării bunurilor imobiliare

data trecerii bunurilor imobiliare în proprietatea cumpărătorului la data înscrierii lor în registrul bunurilor imobiliare (Codul fiscal)

Datorie compromisă

creanţă care este nerambursabilă în cazurile în care: a) agentul economic lichidat nu are succesor de drepturi; b) persoana juridică sau fizică care desfăşoară activitate de întreprinzător, declarată insolvabilă, nu are bunuri; c) persoana fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi gospodăria ţărănească (de fermier) sau întreprinzătorul individual nu are, în decurs de 2 ani din ziua apariţiei datoriei, bunuri sau este în insuficienţă de bunuri ce ar putea fi percepute în vederea stingerii acestei datorii; d) persoana fizică a decedat şi nu mai există persoane obligate prin lege să onoreze obligaţiile acesteia; e) persoana fizică, inclusiv membrii gospodăriei ţărăneşti (de fermier) sau întreprinzătorul individual, care şi-a părăsit domiciliul nu poate fi găsită în decursul termenului de prescripţie stabilit de legislaţia civilă; f) există actul respectiv al instanţei de judecată sau al executorului judecătoresc (decizie, încheiere sau alt document prevăzut de legislaţia în vigoare) potrivit căruia perceperea datoriei nu este posibilă. Calificarea datoriei drept compromisă, în cazurile specificate mai sus, are loc doar în baza documentului corespunzător prin care se confirmă apariţia circumstanţei respective de implicare într-o formă juridică în condiţiile legii (Codul fiscal)

Datorie curentă privind impozitul pe venit

Suma impozitului pe venit de plătit calculată din venitul impozabil al perioadei de gestiune.

Datorii curente

datoriile ce se aşteaptă să fie achitate sau decontate în termen de 12 luni din data raportării (SNC “Prezentarea situaţiilor financiare”)

Datorii pe termen lung

toate celelalte datorii, cu excepţia celor curente (SNC “Prezentarea situaţiilor financiare”)

Declarant

Persoana care întocmeşte şi depune declaraţie vamală în nume propriu sau persoana în al cărei nume este întocmită declaraţia vamală de către brokerul vamal sau intermediar (Codul Vamal)

Declarare prin acţiune

formă de declarare expresă (vădită) a mijlocului de transport auto, care scuteşte persoana fizică de completarea unor acte vamale cu condiţia prezentării organelor vamale amplasate în punctele de trecere a frontierei de stat a actelor de înmatriculare a mijlocului de transport auto (respectînd condiţiile prevăzute la art.10 alin.(3), (5) şi (14) din Legea cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice), cu înregistrarea ulterioară a acestuia în sistemul informaţional al Serviciului Vamal. În cazul aplicării formei de declarare prin acţiune, acte vamale nu se eliberează (Codul Vamal)

Declaraţie cu privire la disponibilul de mijloace băneşti

declaraţie care nu se consideră dare de seamă fiscală, care conţine date despre disponibilul de mijloace băneşti ale persoanei fizice la sfîrşitul zilei de 1 ianuarie 2012, 1 noiembrie 2012 sau 28 decembrie 2012 şi care nu poate fi prezentată după termenul-limită de prezentare (Codul fiscal)

Declaraţie vamală

actul unilateral prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute de legislaţia vamală, voinţa de a plasa mărfurile sub o anumită destinaţie vamală (Codul vamal)

Deducere

sumă care, la calcularea venitului impozabil, se scade din venitul brut al contribuabilului conform prevederilor legislaţiei fiscale (Codul fiscal)

Depozite bancare

depuneri de numerar în instituțiile financiare la termen (pentru o perioadă fixă de timp) sau la vedere (fără fixarea termenului de plasare) în scopul obținerii venitului sub formă de dobânzi (SNC “Creanţe şi investiţii financiare”)

Desemnare procentuală

proces în care contribuabilii care nu au datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare direcţionează un cuantum procentual de pînă la 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către organizaţiile necomerciale de utilitate publică, cultele religioase şi părţile componente ale acestora care sînt în drept să participe la desemnarea procentuală (Codul fiscal)

Destinaţie vamală

Plasarea mărfurilor sub un regim vamal, plasarea lor într-o zonă liberă, într-un magazin duty-free, reexportul, distrugerea sau abandonul lor în favoarea statului (Codul Vamal)

Dezinflaţie

Reducerea inflaţiei într-o economie prin creşterea fiscalităţii, reducerea emisiunii de monedă.

Diferenţe permanente

Diferenţe între venitul (pierderea) contabil şi venitul (pierderea) impozabil al perioadei de gestiune care se ivesc în perioada de gestiune curentă cu ocazia limitării sau neconstatării veniturilor şi cheltuielilor determinate de Codul fiscal. Diferenţele permanente se ivesc într-o perioadă de gestiune şi nu se anulează în perioadele ulterioare.

Diferenţe temporare

Diferenţe între venitul (pierderea) contabil şi venitul (pierderea) impozabil în decursul perioadei de gestiune care se ivesc în perioada în care unele elemente (posturi) de venituri şi cheltuieli se includ în venitul impozabil şi nu coincid cu perioada în care acestea se includ în venitul contabil. Diferenţele temporare se ivesc într-o perioadă de gestiune şi se anulează ca urmare a uneia sau a mai multor perioade de gestiune ulterioare.

Difuzor de publicitate

persoană care asigură plasarea şi difuzarea publicităţii prin orice mijloc de informare (Codul fiscal)

Diminuare a impozitelor, taxelor şi/sau altor plăţi

totalitate a acţiunilor sau inacţiunilor în rezultatul cărora contribuabilul declară sumele impozitelor, taxelor şi/sau altor plăţi în cuantum mai mic decît cel prevăzut de legislaţie (Codul fiscal)

1 2 3

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...