Prima  |  Noutăţi  |  Noutăţi generale  |  Oferta de competenţă vs cererea pieţei muncii: realităţi paralele

Oferta de competenţă vs cererea pieţei muncii: realităţi paralele

30.11.2017   186  Monitorul Fisc.md
imprimare

Rapoartele ce rezultă din două studii, efectuate de Banca Mondială pentru analiza legăturii dintre deficitul de competenţe și dezvoltarea întreprinderilor din Republica Moldova, au fost prezentate ieri, 28 noiembrie, în cadrul ședinței grupului de lucru Dezvoltarea pieței muncii a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.

În cadrul studiilor întitulate Competenţele care lipsesc şi Evaluarea cererii de competenţe în sectorul privat al Republicii Moldova experții au intervievat trei mii de angajatori pentru a identifica răspunsuri la întrebări precum - modul în care deficitul de competenţe împiedică performanţa şi dezvoltarea întreprinderilor din Moldova, ce tipuri de competențe lipsesc pe piața muncii, implicarea sectorului privat în soluționarea problemei deficitului forței de muncă calificată, cauzele discrepanţei dintre cererea şi oferta de competenţe etc.

Studiile efectuate au scopul de a oferi mai multe detalii cu privire la subiectul deficitului şi discrepanţelor în materie de competenţe pentru a asigura autoritățile responsabile din țara noastră cu informaţii necesare pentru desfășurarea unor intervenţii care să elimine principalele constrângeri.

Banca Mondială a desfășurat, în mod repetat, diferite studii în care a demonstrat faptul că acest decalaj afectează direct potențialul de creștere al companiilor. Circa 25% din numărul firmelor pe care le-am studiat au raportat că se confruntă cu lipsă de personal din cauza faptului că nu reușesc să identifice acești muncitori, a menționat reprezentantul Băncii Mondiale.

Astfel, potrivit rapoartelor prezentate, principalele problem care fac dificilă alinierea competențelor la cerinţele pieţei muncii în țara noastră se referă la sistemul educativ nereceptiv, lipsa informațiilor privind cererea și oferta de competențe, colaborarea strategică slabă între actorii cheie, coordonarea slabă dintre companii în vederea identificării lacunelor de competențe și facilitarea educației, servicii slabe de corelare a ofertei cu cererea, etc.

Totodată experții au menționat că, deși partenerii de dezvoltare susțin multe proiecte educaționale din țara noastră, rezultatele întârzie să apară. În acest sens au fost menționate programul Erasmus-Plus cu accent pe mobilitate și cooperare, Asistența financiară și tehnică pentru dezvoltarea învățământului general etc.

Printre cele mai importante măsuri pe care autoritățile ar trebui să le întreprindă în acest sens sunt promovarea reformelor structurale, introducerea sistemului învățământului dual, îmbunătățirea calității învățământului profesional, elaborarea unui observator al pieței muncii etc. Unele dintre aceste acţiuni sunt deja realizate, altele urmează a fi implementate.

Tot aici experții au mai relatat că angajatorii participanti la sondaj au menționat că nu sunt mulțumiți de faptul cum sectorul educației răspunde la cererea pe piața muncii. Deci, există un decalaj mare între necesitățile pieței muncii și competențele produse de sistemul educației, de vină fiind curricumul depășit și învechit, specialiști insuficient pregătiți, care nu dețin cunoștințe noi în domenii, lipsa experienței necesare a acestora etc.

Un rol important în depăşirea problemelor pieţei muncii aparţine formării continuie a personalului. Cu toate că aplicarea acestui mod de instruire oferă şi deduceri fiscale angajatorului, este foarte puţin utilizat în Moldova. Motivul este tot lipsa de informare a angajatorului, precum şi nivelul de pregatire a unora dintre formatori care lasă de dorit.

Totodată, specialiștii au mai relevat că problema lipsei competențelor este una transectorială; astfel, angajatori din diferite domenii se confruntă cu această problemă. Întreprinderile medii și cele mari sunt mai grav afectate de acest decalaj în comparație cu cele mici, din cauza că au operațiuni la scară mai largă. Cele mici reușesc să facă față deficitului de angajați prin redistribuirea responsabilităților personalului existent.

Îndisponibilitatea personalului de a însuși noi lucruri și de a se dezvolta, cunoașterea unor limbi străine, lipsa abilităților de lidership, vânzări, marketing, lipsa competențelor analitice ale personalului, sunt unele dintre cele mai frecvente probleme menționate de angajatori.

Speakerii au îndemnat autoritățile să depună efortul necesar pentru susținerea inovaţiei şi capacităţii de inserţie profesională, mai ales în sectoarele orientate pe export.

Mediul de afaceri a menționat că, deși la interviurile de angjare se prezintă mai mulți candidați, deseori cunoștințele și abilitățile acestora dobândite în procesul de studii nu sunt competitive și suficiente pentru a fi încadrați în echipele lor.

Pe de altă parte, reprezentanții Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au relatat că instituția a beneficiat de suport din partea partenerilor de dezvoltare, care este utilizat în elaborarea prognozei pieței muncii pe termen scurt. Totodată, s-a menționat că Agenția, delegată să creeze Observatorul pieței muncii, va avea nevoie de susținere pentru îmbunătățirea competențelor sistemului informațional de colectare, procesare, prelucrare și stocare a informațiilor despre piața muncii.

Concluzia generală prezentată de experții care au efectuat cele două studii este că lipsa cadrelor calificate reprezintă o constrângere care împiedică dezvoltarea performanțelor întreprinderilor. Aceștia au mai menționat că, din discuțiile cu angajatorii, au aflat că tot mai mulți dintre ei au fost nevoiți să își reducă planurile de dezvoltare și indicatorii de producere din motivul că nu au personalul necesar.

Menționăm că pe agenda Guvernului sunt mai multe documente strategice în domeniul ocupării forței de muncă, cum ar fi Strategia naţională de dezvoltare „Moldova 2020", Strategia de atragere a investiţiilor şi promovare a exportului pentru anii 2016-2020, Strategia inovaţii pentru competitivitate pentru perioada 2013-2020, Strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021 şi Strategia de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020. 

Comentarii Adaugă comentariu
 
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase  
© 2017 Contabil Şef. Toate Drepturile Rezervate.